Boem in America- New York de la Aida la Zelary

[Boema]

Ca sa raspund la mesajele de pe privat din ultima vreme: n-am intrat in greva si nu intru, nu m-am suparat ca moderatorul pe sat, dar am ramas in urma cu mesajele tocmai fiindca sunt prea multe facut, de vazut, de citit si de absorbit la New York. De fapt sunt atatea de facut si de vazut incat ti-ar trebui patru maini, zece perechi de ochi si un frate/o sora geamana care sa "acopere" jumatate din evenimente, asa cum reporterii de ziar isi impart terenul. La New York te simti ca un reporter.

M-a intrebat cineva de ce nu postez jurnal. Nu postez jurnal ca n-am timpul fizic nici macar sa frecventez o fractiune din locurile in care ar trebui sa fiu prezenta pentru a fi in pas cu ritmul acestui oras uluitor, cu atat mai putin sa scriu despre ele. De fapt n-as putea scrie decat superficial, atat este de mare densitatea de senzatii si de innebunitor, chiar exasperant de rapid, pasul intelectual.

Exista doua scoli de gandire. Una dintre ele, cea minoritara,careia desigur ii apartin, sustine ca beneficiul emigrarii este noutatea culturala, si nu avantajul material. Discutam odata cu cineva, transplantat la Paris, pe tema asta, despre controversa asta. Si a avut o expresie foarte frumoasa: "perdu d'avance". Eu sunt de acord cu tine, dar pe altii cum ii convingi? Cauza pierduta, cum s-ar spune. Asa si este. Dar mie mi-au placut intodeauna cauzele pierdute.

Altcineva spunea mai deunazi ca s-a simtit la biblioteca publica precum Alice in Wonderland. Eu de cand am sosit in Statele Unite m-am simtit, si continuu sa ma simt dupa ani de zile, ca Alice in Wonderland. Cred ca in aceasta tara exista resurse intelectuale unice, uluitoare, care pot fi exploatate cu resurse materiale relativ modeste. De aceea mi s-a parut ca nu se justifica perceptia conform careia singura diferenta intre America si Romania este nivelul salarial, si rapiditatea acumularii economiilor. Alta este diferenta. Aici e o cultura gigantica. Iti taie respiratia. Ai tot ce vrei la New York, cat nu poate mintea nici cuprinde.

Asa ca, mai degraba decat jurnal, pentru care niciodata n-am avut rabdare,m-am hotarat sa postez aici in stil telegrafic ce se poate vedea si auzi intr-un New York contemporan, si care e diferenta fata de Bucuresti. Fiindca, nu-i asa, viata intelectuala este si la Bucuresti, si inca destula.

Am sa incerc sa insist pe ceea ce nu este accesibil, disponibil, in Romania, cel putin deocamdata, fara accente polemice. Unele lucruri s-ar putea sa fi ajuns deja si in Romania. M-as bucura. Unele filme s-ar putea sa ruleze mai devreme sau mai tarziu isi in tara. Teatrul, desigur, se exporta mai greu din America. Unele carti recent aparute vor fi in cele din urma traduse si in romaneste. Deocamdata nu sunt. As vrea sa scriu, in masura in care imi permite timpul, despre acele carti. Si asa mai departe. Nu stiu cat de organizata am sa fiu, fiindca arta e lunga, viata scurta.

[Boema]

Opera Live: Metropolitan Opera, Lincoln Center(metrou 1 sau 9 pana la strada 66)
In mod normal costul unui bilet este o suta-doua de dolari, uneori poate chiar mai mult, vizibiltatea la balcon nu este prea buna, iar costul aproape la fel de mare, deci iata cateva solutii boeme:

Bilete cu reducere pentru studenti: fotoliu orchestra 25 $ luni-joi, vineri 35 $ ( la box office in persoana cu student ID, oricand inainte de performanta) Bilete non-studenti: locuri in picioare aria orchestra 25 $, puse in vanzare numai sambata in persoana la box office). Vizibilitate excelenta (se poate imprumuta si un binoclu de la garderoba garantand cu un credit card, care se restituie la final).

Subtitiluri competente in engleza afisate pe spatarul scaunului din fata voastra (ca in avion) permit urmarirea actiunii operei chiar pentru necunoscatorii de germana sau italiana. Un pas inainte fata de opera lirica din Chicago, la care am avut abonament cativa ani, unde subtitlurile erau afisate cu litere insuficient de mari deasupra scenei si nu erau accesibile individual.

Octombrie: Aida
Debut: Angela Brown in rolul Aidei
N-am sa va povestesc intriga si deznodamantul din Aida ca le stiti si nu e scopul meu aici. Destul ca au adus pe scena si cai adevarati, parca era manej, nu Metropolitan. Da, stiu ca opera este si in alte tari. Doar ca in mod normal procesiunea triumfala din Aida contine diverse artificii care sa evite parada pe cai in carne si oase. Catalige, cai de lemn, litiere, oameni deghizati in cai etc. Dar nu la Metropolitan. Aici au adus cai adevarati, nu trucaje. O productie megalomana. Americanii n-au inventat roata, e drept, dar au sarbatorit calul.

Octombrie: Boema
Productie: Franco Zefirelli
Decoruri: Franco Zefirelli
O noua intalnire cu arta regizorului italian despre care am mai scris si cu alta ocazie( despre teatrele londoneze). Am avut o senzatie unica, pe care n-o mai avusesem demult, de viata adevarata. Palpita, desigur, din decoruri. "Boema" lui Puccini, dupa cum se stie, a fost mult timp considerata de catre critici o opera vulgara, fara aspiratii, intrucat personajele erau tineri artisti saraci, nicidecum "stalpi ai societatii" ori cetateni solizi, iar sfarsitul este ironic.

In mansarda lor schematizata (Zefirelli arunca o perspectiva ca o mantie, o umbra peste acoperisurile neregulate ale Cartierului Latin, in productia asta a lucrat mai mult cu clar-obscur, in vreme ce in ilustrarea operei lui Pirandello a folosit mai mult reflectia din oglinzi), in scena de inceput, un pictor, un muzician si un scriitor, macinati de saracie, ard in soba, pentru a se incalzi, drama stralucita, dar nepublicata, a lui Rodolfo. "Liniste! Este premiera piesei mele!" este una din multele remarci care au infiorat publicul de la Met, de obicei indisciplinat si blazat.

Nu mai vazusem demult Boema, uitasem amaraciunea trepidanta care transpare din libret, ironia ucigatoare, de la arderea paginilor scrise la vanzarea paltonului pentru ca Mimi sa mai poata trai cateva zile in plus, anihilarea definitiva si a vietii si a operei de exceptie de catre societate. Exista o scena in productia, mai degraba imaginatia lui Zefirelli care presupune un mars tacut al personajelor principale pe o carare inzapezita. Rodolfo incearca sa se desparta de Mimi; Musetta il paraseste pe Marcello. De vina este numai saracia. Zefirelli a montat scena in zapada, ceea ce accentueaza frigul, instrainarea.

Un rol important il are simbolistica figurantilor. Cand colonia de boemi se destrama, pe carare trece un convoi de elevi de la o scoala apropiata, infrigurati si atenti. Unul dintre ei, ramas in urma, traverseaza scena in fuga, venind de la mare distanta, si intra in rand, alaturandu-se pana la confuzie. N-am inteles pe moment, apoi mi-am amintit vremea cand, intr-un cinematograf din Bucuresti, am vazut, impreuna cu cineva care acum nu mai traieste, adaptarea lui Martin Scorsese dupa romanul american "Varsta Inocentei" de Edith Wharton. O mare de oameni, pe Wall Street, barbati si femei, inaintau tinandu-si palariile cu mana ca sa nu le ia vantul. Eu n-am patruns cinematografia lui Scorsese atunci, si acel cineva s-a aplecat usor si mi-a explicat cu voce joasa "asta este conformismul".

Ma gandeam, din fotoliul meu de orchestra de la Met, ca productiile italiene au subtilitatea lor, care scapa multora, si desi construiesc pe o traditie, aduc mereu ceva nou, greu de definit in lipsa unor repere preexistente. Si m-am bucurat ca, iata, spectatori care fizic nu mai sunt, continua sa traiasca si sa persiste prin acesti regizori italieni, "nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma".

Atat de halucinanta a fost scena din zapada, de la bariera parasita de la periferia Parisului, incat mi-a adus aminte de romanul lui Ion Vinea, "Lunatecii", pe care-l citisem in adolescenta.

[Boema]

Recitesc ce am scris pana acum. Este nereusit. Nici nu prea avea cum sa fie reusit, fata cu asemenea compozitori mari, scriitori mari, idei mari e greu sa-ti gasesti cuvintele, si o mare parte din viata la New York se rezuma doar o senzatie intensa, curand substituita cu alta. Ideea era ca formele de arta pot uneori fi echivalente, nu ma asteptam sa-l regasesc pe Ion Vinea pe o scena de opera, si nici, transplantat translatlantic, sentimentul din adolescenta de cand ma plimbam in zapada la Sosea.

Tocmai lamentam lipsa romanului, expatrierea si imposibilitatea de a-l reciti, neexistand barem un exemplar din exoticul si rafinatul Ion Vinea (1895-1964) in tot New Yorkul cel multicultural, si nici macar in bibliotecile sale universitare, cand mi-am adus aminte ca studentul roman in America dispune de facilitatea tip Alice in Wonderland numita Interlibrary Loan, deci comanzi cartea, ca student in oricare din cele 50 de state, si soseste din alta stat american sau de peste mari si tari, iar studentul din Liga de Iedera (o asociatie a universitatilor cu traditie istorica din Nord-Est) beneficiaza de o prioritate in plus, procesarea facandu-se prin Borrow Direct.

Zis si facut, am dat o cautare pe laptopul de acasa, achizitionat cu zero fonduri lichide, in rate pe patru ani de la universitatea minune acoperita de iedera, si la ceas de noapte l-am rechemat pe Ion Vinea. E drept ca nu ma asteptam sa soseasca chiar a doua zi printr-un e-mail politicos care ma invita sa pasesc in biblioteca facultatii si sa-l reclam, sa fi fost acasa in apartamentul meu din Bucuresti si nu mi-ar fi fost mai comod sa-l extrag din raft.

Pe Ion Vinea iarasi il aveti in librariile din Romania (din fericire), va este mult mai aproape decat imi este mie, deci iarasi nu insist privind "Lunatecii" si personajul sau principal, avocatul decazut Lucu Silion, care se imparte cu devotament intre trei femei care il adora, dintre care una paralizata, le distruge pe toate, si distruge si renumele si bruma de avere ramase vechii sale familii boieresti. E ciudat ca nu mi-am dat seama pana acum ca Luc este un boem, un tragic inadaptat, romanul a asimilat atat de bine cultura pariziana incat a creat o intriga de vechi Bucuresti autohton.

Traind intr-o capitala desfigurata de comunism, imi amintesc cat a insemnat pentru mine romanul lui Ion Vinea, prin care mi-am redescoperit orasul, adevarata lui fata, strada cu strada, cladire cu cladire, regaseam modul cum cladirile, casele, i-au influentat pe bucuresteni. Il citeam in pauza la liceu (una din putinele oaze arhitecturale neatinse de comunism), il citeam in troleibuz, il citeam cand ningea, il citeam peste tot. Replica de sfarsit a lui Luc cand pierde tot, "La Hale!" mi-a venit in minte in acest mai-iunie cand am revazut Parisul, printr-una din acele asocieri oblice, indirecte, ale memoriei, si cred ca atunci am inceput sa-mi doresc iarasi cartea. Fericit cine o reciteste, si mai fericit cine o citeste pentru prima data.

[Boema]

Cu opera live am terminat de povestit, adica abia dupa ce m-am dus in libraria/magazin de suveniruri de la Metropolitan si mi-am cumparat ciugulind de pe marginile muntelui video, audio si tiparit de acolo doua DVD uri in productia Met : Boema cu Jose Carreras, o productie mai veche din 1985, dar tot Zefirelli, si Flautul Fermecat cu Kathleen Battle. Am stat vreo trei ore numai sa aleg. Gasesti tot ce vrei, de la librete de opera in colectie completa, biografii de tenori si soprane, obiecte de anticariat de mare valoare de pe scenele lumii, la autografe, costume de epoca, de scena, in fine, tot ce vrei.

Era sa ma ratacesc printre toate cele si desi pretind ca am o cultura muzicala si cunosc bine germana si italiana, ma depasea mult ce era acolo. Pana la urma mi-am mai luat in plus numai un DVD cu baletul lui Barysnikov si o carte postala, ca nu aveam bani de mai mult, si mi-am promis ca revin in fiecare duminica barem sa sorb libraria din priviri. Cat am stat acolo rasunau numai arii celebre din opere, evident inregistrari de mare calitate, am evadat inspaimantata de posibilitatile vocii umane, si americane si europene, neasistate de trucaje si nepoluate de mediocritate, departe pareau Britney Spears, lip-sync-ul si play-back-ul- tare departe, ca un balci de amatori.

[Boema]

Film: Zelary (Republica Ceha, Lincoln Plaza Cinemas) (acelasi metrou)
Regia: Ondaj Trojan

Crescuta cu serialul de miercuri seara "de la TVR "Masina salvarii" ("Sanitka" in limba ceha) datorita caruia multi dintre noi au urmat mai tarziu medicina, ma asteptam oarecum ca "Zelary", propus de Cehia pentru premiul Oscar, categoria cel mai bun film strain, sa fie in aceeasi linie de gandire, un volum-doua de simplitate si de umanitate care sa debuteze in vreun spital.

O asistenta medicala din Praga, Elisa, salveaza viata unui pacient din mediul rural cu o transfuzie masiva din propriul ei sange; in seara urmatoare, doctorul cu care era logodita, un personaj sofisticat de care era indragostita nebuneste, trebuie sa paraseasca tara urgent in timpul ocupatiei naziste si o abandoneaza fara scrupule; la randul ei, fiind implicata in miscarea de rezistenta, Elisa trebuie sa isi schimbe identitatea si sa dispara prin mijloace proprii. Este randul pacientului sa se ofere sa-i salveze viata. Elisa consimte la o casatorie de convenienta cu un om needucat, care ii inspira numai repulsie; paraseste Praga pentru satul natal al taranului, un catun inapoiat numit Zelary unde se sarbatoreste o nunta aspra, dupa obiceiuri barbare, isi schimba numele si devine Hana, o taranca oarecare, intr-un colt de lume fara dispensar medical, fara electricitate si fara carti.

Filmul este sfasietor si dovedeste ca nicaieri nu poti fi fericit. New Yorkul a fost cateva saptamani plin de imagini promotionale ce reprezentau secventa de la nunta, o imagine folclorica idilica, Elisa cu parul impletit in cozi si o coroana de flori pe cap, la bratul taranului mandru in haine de duminica, jucand un rol pentru a-si salva viata. Criticii, probabil, pe baza acestor fragmente senine, anticipau o actiune si un deznodamant mai american, in sensul de "binele in cele din urma invinge", un film moralist, didactic.

Zelary" nu este nimic din toate astea. si nu prea a avut succes la critica. Este un film brutal, fara nici un sistem de valori, care arata in ce masura oamenii se folosesc unii de altii, uzeaza si abuzeaza unii de altii. Ironia este imensa, elementul tragicomic adesea se pierde in traducere, nu este regasit de audienta din cinematografe. Este o succesiune interminabila de episoade violente, si in viata publica, si in familie. Dupa nazisti vin comunistii, dupa ocupatia germana cea sovietica si asa mai departe. Preotul este ostil unei tinere educate sosite din capitala, invatatorul la fel, satenii la fel. Elisa ramane in cele din urma vaduva si se recasatoreste cu medicul care o abandonase. Tarziu, dupa ani de zile, revin impreuna, la volanul unui automobil sa viziteze satul Zelary. Doctorul, la fel de elegant, de sofisticat si de neimplicat, ramane pe marginea drumului sa fumeze o tigara, in vreme ce Elisa recunoaste cu greu o batrana din sat din zilele ei de tanara mireasa, culege la intamplare o cratita est-europeana din ruinele unei case si izbucneste in plans.

"Zelary" este una din acele filme de arta care n-au nimic sfant, fapt pentru care s-ar putea sa nu obtina laurii academiei americane, si in plus se pare ca subtilitatea sa, repet, s-a pierdut pe undeva pe drum. Nu actiunea conteaza neaparat in acest film care fusese povestit pe toate cararile din presa new-yorkeza cu mult inainte de premiera, si in care totusi critica a depistat actiune insuficienta. Actiunea este secundara, cum se intampla cu multe filme de arta europene, sau mai bine zis o actiune din care fiecare intelege altceva.

[Boema]

Film: Jude Law ne delecteaza in sezonul de toamna cu sase pelicule cap la cap, din care deocamdata ruleaza trei: "Sky Captain and the World of Tomorrow", un amestec de science-fiction cu benzi desenate descriind o ipotetica invazie fascista desfasurata cu un fel de tancuri inalte de tip brontozaur printre zgarie-norii New Yorkului, in care nu sunt memorabile decat cinematografia, rujul lui Gwyneth Paltrow si semi-scandaloasa "inviere" digitala a lui Sir Laurence Olivier, pus sa recite post-mortem replici contemporane, "I Heart Huckabees", o incercare ratata de filosofie existentialista pe care n-o recupereaza nici franceza Isabellei Huppert si nici mimica lui Jude de la frunte la barbie trecand prin treizeci de expresii, si, in sfarsit, "Alfie", despre un play-boy new-yorkez, un remake dupa filmul original cu Michael Caine. Daca ultimele trei productii vor fi la fel de stimulatoare intelectual ca si astea trei de acum, s-a zis cu sezonul de Craciun.

[Boema]

Teatru: Pe Broadway, "Lectia" si "Cantareata cheala" a lui Eugen Ionescu. Nu m-am dus inca sa le vad fiindca am remarcat proteste in presa privind calitatea traducerii din franceza la suma de 50 $ biletul. Este totusi de remarcat, coincidenta sau nu, ca pare sa se insiste pe teatru romanesc in perioada asta, in luna aprilie am vazut "Jurnalele lui Mihail Sebastian" (45th Street Theatre, 22 $ biletul). Autor: David Auburn, recent laureat al premiului Pulitzer pentru piesa "Proof", care a dramatizat jurnalele sub forma unui monolog alert.

O reprezentatie energica, vehementa, pusa in scena asadar cu un singur actor, Stephen Kunken, pe post de narator, personaj, factotum (one-man-show). Text foarte incisiv la adresa lui Mircea Eliade si Camil Petrescu, concilianti cu miscarea politica de dreapta. Nu s-ar putea reprosa regizorului american ca nu a respectat textul jurnalului, acesta fiind insa deschis la interpretari. Montajul este foarte ambitios pentru o reprezentatie cu un singur actor, decorul minimalist dar eficient. Actul intai se desfasoara cand intr-un restaurant din Bucuresti, cand la o vila din Sinaia, cand in cabina unei actrite de la Teatrul National simpatizanta a miscarii legionare, iar in actul al doilea autorul jurnalului este sechestrat in apartamentul sau din Bucuresti, devenit cronicar al pogromurilor organizate pe teritoriul Romaniei. Dupa razboi, jurnalul se incheie brusc cu speranta unei existente mai bune, dar dubii privind "zorii unei noi ere".

Epilog (pe care nu-l precizeaza piesa): Mihai Sebastian a pierit in Bucuresti, dupa razboi, calcat de un camion sovietic.

[Boema]

Teatru: "Pierre and Marie"
Workshop Theater, 312 W 36th Street
Adaptare de Ron Clark dupa o piesa de Jean Noel Fenwick
Bilet: 15 $

Marie Sklodowska-Curie (1868-1934) nu era o feminista, ci o "pozitivista". Singura femeie laureat a doua premii Nobel (fizica si chimie) care i-au fost decernate ca si cetatean francez, era insa de origine poloneza, iar dupa moartea sotului ei i s-a cerut chiar deportarea din Franta intr-o campanie xenofoba. Biografiile cele mai valoroase sunt cea "oficiala" scrisa de fiica ei Eve Curie, si versiunea mai recenta si documentata mai obiectiv, autor Susan Quinn. Biografia lui Quinn am descoperit-o intr-o vara in Anglia, n-aveam bani s-o cumpar dar m-am incapatanat s-o citesc in librarie pana am terminat-o, imi amintesc ca trebuiau sa spele ferestrele in ziua aceea si tot isi cereau scuze ca trebuie sa ma mute de pe o canapea pe alta la fiecare ora... dar cartea era atat de fascinanta incat pierdusem notiunea timpului.

Piesa se concentreaza pe aspectele romantice ale pionieratului parizian in doi, si se desfasoara in perioada cand Pierre si Marie Curie prin experimente solitare intr-un laborator neincalzit, descopera doua elemente chimice, poloniu si radiu, si pun bazele radioactivitatii. Este gandita ca o comedie romantica. Pierre si Marie Curie, desi savanti distrati, nu prea sunt personaje de comedie (el a murit intr-un accident tragic iar ea, dupa o existenta plina de lipsuri, de leucemie prin expunere profesionala la radiatii), asadar am mers la teatru cu mari indoieli ca investesc banul meu de student intr-o piesa reusita, ma asteptam la o viziune superficiala.

In afara de cateva gaguri deplasate, majoritatea referitoare la numele poloneze imposibile de pronuntat, am fost uimita sa asist la o productie rezonabila, chiar emotionanta pe alocuri. Regizorii new-yorkezi au se vede o obsesie cu decorul minimalist, printre altele in loc de cele cateva tone de pehblenda (minereul brut din care se extrage radiul), scena era acoperita de o sumedenie de foi de hartie bruna, grosolana, care sugerau, neasteptat de bine, haosul.

Si da, actorul care l-a jucat pe Pierre Curie a reusit rolul foarte bine. Era un american care interpreta un francez. Pe Marie Curie eu cred ca n-a reusit inca nimeni s-o reprezinte la justa ei valoare nici pe scena si nici pe ecran, desi incercari s-au facut. Mentalitatea est-europeana este mult mai greu de captat si redat intr-un mod autentic, raportat la valorile istorice ale curentului pozitivist din epoca si nu la discursul feminist contemporan.

[Boema]

Carte: recunosc ca e articolul cel mai costisitor din viata de boem, dar nu ma pot opri. Cartea la New York e descurajant de scumpa, ideea este sa nu te lasi descurajat. Politica asta de intimidare cu pretul exorbitant la carte nu inteleg ce scop are, revine mai ieftin sa mergi la teatru, poate ca asta e ideea. Eu una desi am acces practic nelimitat la biblioteci n-am rabdare pana intra noile aparitii in colectii, plus ca nu intra chiar toate, daca-mi place o carte ma lipsesc de una de alta si mi-o cumpar, recunosc, mea culpa. Luna asta am reusit numai doua.

Edwin Wiliamson, Jorge Luis Borges- A Life. Penguin Group, 2004.
Pret: 35 $

Eruditia prozatorului argentinian, influenta gotica din lumile sale fantastice si fascinatia cu spatiul anglo-saxon si scandinav nu mi le-am putut explica multa vreme, acum aflu din aceasta biografie ca avea o bunica engleza, Fanny Haslam, si numele sau de copil era Georgie. Biografia este mult prea incarcata cu detalii ramificate nu numai literare (evolutia curentului suprarealist, oscilarea intre mediile literare din Buenos Aires, Geneva si lumea anglo-saxona) dar si politice si istorice (stramosii lui Borges au fost conquistadori ilustri, dar familia sa a avut o traditie democratica antidictatoriala, el insusi fiind un antiperonist fervent si un anticomunist convins) ca sa mai insist aici, si de altfel eu nu prea sunt in stare sa scriu despre carti. Fiindca-mi plac prea mult.

[Boema]

David Crowe: Oskar Schindler: The Untold Account of His Life, Wartime Activities, and the True Story Behind the List. Perseus Books Group, 2004.

Pret: 30 $

DECI romanul istoric (historical fiction) e de Thomas Keannelly, scenariul e de Steven Zaillan, regia de Steven Spielberg, actorul e Liam Neeson si acum la 10 ani dupa film apare si adevarata biografie a lui Oskar Schindler (non- fiction).

Prea multe si prea importante fapte istorice in cartea asta ca sa fie timp sa le numesc. Pe scurt s-a pus de multe ori problema care era adevarata motivatie a lui Schindler ca german catolic? De ce a salvat evrei de la moarte? Era evreu? Era poate ceh?

De fapt biografia demonstreaza ca era german pursange, din Germania Sudeta, o zona anexata ulterior Cehoslovaciei, pe care insa initial o denaturase Hitler. Sentimentul sau era catre patria imediata, pe care o resimtea ca regiunea sudeta si nu catre Germania nazista. Asa se explica. Regionalisme.

Viata lui Oskar Schindler nu incape pe forum, evident, destul ca Amon Goeth, comadantul de lagar, a avut o fata, numita dupa el Monika, in varsta de numai trei luni la executia tatalui ei, si care mai tarziu a trait o seama de aventuri... dar se termina bytii.

You have reached the end of the Internet (for now).