Virag

[Virag]

Am sa astern aici impresiile zilei de 1 noiembrie, data la care am sustinut interviul de viza. In masura in care ulterior acest demers va fi soldat cu obtinerea vizei (am motive destul de puternice de a crede acest lucru), acest mesaj va lua o destinatie sau alta.

Spre Bucuresti

In seara zilei de 31 octombrie, cu trei minute inainte de plecarea din Oradea a acceleratului spre Bucuresti, noi incepeam alergarea nebuneasca pe peron cu un carucior de copil pe care erau inghesuite:
1. Una bucata copil de un an si aproape doua luni, raspunzand la numele de Iustin
2. Doua genti relativ mari, prinse de manerele caruciorului.
Plus un rucsac, si fiecare din noi avand cate o geanta in spate.
Am prins trenul la linia 2, tocmai bine pentru a-l vedea pornind imediat dupa urcare.

Drumul a decurs destul de usor, Iustin fiind deja invatat (de la calatoria anterioara, cu ocazia examenului medical) cu compartimentul vagonului de dormit. A continuat joaca cu butoanele care aprind becurile, noroc ca butonul pentru insotitor e mai greu de apasat.

La ora 6 ne-am trezit, a urmat papica in fuga (doar o parte), adunarea bagajelor, si, cu cinci minute dupa sosirea trenului, deci pe la 6,30, am coborat la peron. Am evitat cu mult succes binevoitorii care ne ofereau sa ne care bagajele pe carucioarele gen Metro, contra a 25 mii lei.

Drumul spre Consulatul SUA

Ajunsi pe peronul principal, am intrat in sala de asteptare (ce duhoare!), pentru restul micului dejun pentru cel mic. Eu nu aveam pota de nimic comestibil. Nici Diana nu avea inclinatii prea mari in acest sens, insa a facut unele comprmisuri.

Pana la urma am convenit asupra unui termen limita, adica 7.05. Odata ce acul ceasornicului a indicat aceasta ora, am pornit la drum. Am iesit din nou pe peron si am coborat in calea de acces catre statia de metrou. Fiind insarcinat cu caratul bagajelor, am avut unele greutati, noroc cu un trecator binevoitor, care m-a ajutat, ajutandu-i si pe cei din urma, ca, de, formasem in urma un ambuteiaj deja. Am luat tichete de o zi, mai greu a fost cu trecutul caruciorului peste bariere. In fine, am trecut si peste asta, am asteptat metroul, etc, am schimbat la Victoriei, am luat-o spre Universitate si am coborat. Cand am ajuns iar sus, era deja 7,45.

Intrarea in Consulat

In 5 minute am ajuns in fata Consulatului. Era deja destul de multa lume acolo. Am spus unui om de ordine ca am venit cu Loteria, a spus ca deja ceilalti intrasera, dar sa intreb pe colegul sau care vine intr-o clipa. Cand acesta a sosit, ne-a dat drumul mai departe pe strada, insa ne-a atras atentia ca nu vom putea intra in consulat cu atatea bagaje si ne-a sugerat sa le lasam vis-a-vis, la restaurantul Burebista (in acell moment mi-am adus aminte de experienta similara a cuiva de pe grup). Am ajuns in fata intrarii, si intr-o clipa a venit la noi doamna Nicole Draghici, cu care am avut un schimb scurt de saluturi. Ea ne-a anuntat ca va trebui sa facem alte poze lui Iustin, cele ale noastre (facute la Foto Miron, pe centru in Oradea) fiind bune. E drept, avand atunci zece luni, Iustin nu a stat prea calm, si nu a putut fi incadrat conform standardelor expuse in plicul 1.

Ei bine, ne-am intors si am rezolvat ambele probleme: pozele 100 mii (2 buc, au iesit excelent) si plasarea bagajelor in custodia tipului de la restaurant, tot 100 mii.

Am revenit la intrarea in consulat. Am pliat caruciorul pana inauntru, apoi cu gentile si copilul in mana am intrat (inainte de asta, tipul de la paza a frecat cu ceva caruciorul, poate pentru a putea fi identificat de catre sistemele de securitate. Am deschis gentile, am inchis telefoanele si le-am predat la poarta contra unui tichet. La mine in geanta a gasit furculite si cutite metalice, a pus punga cu ele langa telefon, pe raft. Din celelalte lucruri permise, ni s-a sugerat sa luam minimul necesar, asa ca am luat ceva mancare pentru cel mic, doua carti cu animale si ceva jucarii simple de plastic, plus, bineinteles, actele. Caruciorul a trebuit oricum sa-l lasam la poarta, inauntru.
Am trecut cu totii printr-o alta poarta, spre dreapta, apoi am urcat niste scari unde era celebra sala a ghiseelor. Destul de repede, am fost chemati de catre doamna Draghici la ghiseul 6. (acum o iau cu incetinitorul)

Verificarea actelor

Intai mi-a cerut scrisoarea de programare la interviu. Am intrebat daca vrea si scrisoarea de instiintare, si a zis ca nu doreste decat instiintarea pentru interviu (plicul 2).

Mi-a aratat formularele primite cu plicul 1, si mi-a aratat ca am completat gresit numele meu si al fiului meu. Anume, First Name era in regula, insa la First Name trecusem Florin-Dacian, iar la Middle Name trecusem N/A. A zis ca nu e problema, a taiat peste acele N/A si am trecut numele corecte.
Mi-a spus: Va rog sa-mi dati toate actele in ordinea pe care v-o voi spune eu. Eu aveam actele intr-un dosar de plastic, in care erau puse plicuri de plastic, prinse cu sina, in ordinea din plicul 2. (Inca o chestie care m-a mirat: pe formulare aparea o stampila dreptunghiulara, de culoare albastra, pe care scria Received August 5, lucru care m-a nedumerit, stiind ca trimisesem plicul in 13 iulie, prin EMS)

Am prezentat certificatele de nastere: trei bucati, fiecare in versiunea original-copie (facusem pentru mine si Diana preschimbare pe modelul international, deci nu mai trebuiau traduse). OK

Mi-a spus: Dati-mi acum certificatul de casatorie si copiile. Deja scoteam originalul si copiile, cand a adaugat: si sentinta de divort. Am intrebat-o: care sa va dau intai, sentinta de divort sau certificatul de casatorie? A raspuns: dati-mi intai sentinta de divort. Dau original, copie si traducere, se uita pe ele si intreaba: Cine este "H"? Raspund: este sotia mea, acesta este numele ei din prima casatorie. Spune ceva de genul : "Din acest moment..." si se intrerupe. Imi arata formularele initiale, pe care le-am primit in plicul 1, si-mi arata ca la rubrica "Previous names used" apare doar numele de fata. Am trecut si "H.", si in acest timp mi-a spus ca (eu incepeam sa-i explic ca am scos cazier si pe acest nume, dar pentru ce trebuie ei sa faca nu conta) este nevoie sa se faca si verificarea acestui nume, lucru care dureaza zece zile. Mi-a cerut si numarul de mobil, la care sa ma anunte cand e gata verificarea.

Am trecut mai departe. Mi-a luat asadar certificatul de casatorie si copiile. La studii am intrebat: aveti nevoie de diploma de licenta sau de cea de bacalaureat? A spus sa i le dau pe amandoua. Si i le-am dat, tot asa, in varianta original-copie-traducere. (Aici trebuie sa amintesc ca diplomele erau ale sotiei mele Diana, ea fiind castigatoarea la Loteria Vizelor.)

Acuma, tin minte doar ordinea in care ne-a cerut plicurile cu medicalele, si chestia e ca au fost cerute intercalat. Primul mi-a fost cerut al lui Iustin. Apoi cel al Dianei- cam deodata cu cazierul ei, apoi, pare-se oarecum in secventa cu livretul militar, al meu.
Pentru livret: mi l-a cerut. Eu aveam o adevarinta mica-mica, cam cat o cutie cu chibrituri, de la CMJ, din care reiesea ca sunt "recrut", adica nu am facut armata, si pot fi recrutat. Am aratat originalul si traducerea doamnei Draghici, iar ea a spus ca nu are nevoie de asta.

Dupa ce am terminat cu cazierele si cu medicalele (mi-a dat plicurile in care se aflasera, laolalta cu radiografia, inca eu am mai gasit in plic si rezultatul radiografiei, cu ITN, ca o pot folosi si la job), am tecut la ultimul capitol. "Va rog sa-mi dati dovezile suportului material!" Intai i-am dat un extras de cont (plus traducerea) de la BCR, cu vreo 12k $, echivalentul a 10k Euro, schimbati prin licitatie interbancara la sfarsitul lui septembrie, si trecuti intr-un depozit pe sase luni. Apoi am inceput cu certificalele fiscale de la Primarie. Cand a vazut asta, doamna Draghici mi-a spus: In cazul oricarei evaluari, va rog sa-mi prezentati inainte actul de proprietate!" Asa ca am scos perechi gen: contract vanzare - cumparare (plus traducerea) si certificat fiscal (tradus) pt apartament cu val de impozitare de in jur de 370 mil lei, plus certificat de mostenire (cu traducere) si certificat fiscal (tradus) pentru o garsoniera cu val de impozitare de 170 mil lei. Mai aveam pregatite certificatul de deces al soacrei, plus copie xerox color dupa cartea de identitate a socrului, de unde sa reiasa ca nu locuieste in nici unul din aceste apartamente. Dar nu mi le-a cerut. A mai spus doar: "Mai aveti ceva in plus de adaugat?" Eu, avand in minte tocmai actele socrilor, am cerut lamuriri. Mi-a spus daca mai am ceva de adaugat la suportul financiar, gen oferta de munca, sau alte evaluari sau extrase de cont. Neavand AOS, am spus ca nu. A facut totalul in dolari, ceva gen 12k apartamentul, 6 k garsoniera, plus ce era in depozit.

Doamna Draghici mi-a cerut si adresa din SUA. Eu aveam acea adresa primita de la un fost coleg de liceu, plecat cu Loteria acum trei ani (lucru pe care i l-am spus), pe un print al unui e-mail, pe care l-am scos si i l-am aratat (indoit, asa incat sa vad doar partea de sus, unde aparea adresa) prin geam. Doamna Draghici a spus ca nu se poate asa, ci sa-i dau foaia. I-am dat-o pe sub geam, si ea a decupat (atentie, de aici puteau decurge probleme ! -vezi mai jos, interviul cu consulul) doar bucatica de hartie pe care figura adresa, restul foii mi l-a dat inapoi.

M-a intrebat despre sotia mea - ce lucreaza (profesoara de stiinte umane), la liceu? DA... (deja presupuneam ca pregateste interviul cu consulul), si m-a mai intrebat daca Diana stie engleza. I-am raspuns ca noi stim in principiu engleza, insa nu am apucat s-o folosim in ultima vreme, in special acesta fiind cazul Dianei. Doamna Nicole nota de zor, in acest timp. M-a mai intrebat daca eu am si alti copii in afara de Iustin (nu), si daca am mai fost casatorit (nu). Am mai fost intrebat despre fiecare dintre noi care a fost durata maxima de sedere in afara tarii (trei, respectiv o saptamana).

Mi-a spus mai apoi sa merg sa platesc la casierie, care era exact in partea opusa, apoi sa-i aduc chitanta.

Cu banii ficsi in buzunar, am mers la ghiseu si am inmanat banii casieritei. Ea i-a numarat, apoi s-a mutat la alt birou, unde s-a apucat sa verifice bancnotele. Aproape se terminase, cand la ultima bancnota de 100$ s-a uitat mai bine de doua minute, pe toate partile. Ma treceau deja toate caldurile. Intr-un tarziu, dupa ce a comparat bancnota cu altele, a pus-o peste celelalte. Mi-a dat chitanta (doua copii, una galbena, alta rosie, suprapuse), am dus-o la doamna Draghici (care avea deja alti clienti), si i-am lasat ambele exemplare, asa cum mi-a spus ca e necesar.

The wait...

Si a inceput asteptarea...
Despre aceasta pauza ar putea LiziCami sa va povesteasca mai multe, intrucat fetita ei a incercat sa se joace cu Iustin, care m-a purtat de colo-colo prin incapere ca un cal de rodeo pe calaret. Ideea este ca in orele care au urmat am fost aproape tot timpul cu baiatul pe unde a vrut el sa se plimbe pe acolo. Am avut emotii in doua imprejurari: cand a urcat pe niste scari cu covor, care avea la un anumit loc un lant (Cand am ajuns odata la acel lant impreuna cu Iustin, a aparut din senin untip pe care-l stiam de la poarta, si ne-am inteles din priviri, el a fost foarte intelegator, si eu am plecat oricum de acolo), si de mai multe ori cand Iustin s-a apropiat periculos de scara in jos, spre iesire (de marmura). Cand am fost prea departe de el, am avut noroc ba cu LiziCami sau cu sotul ei, ba cu un cuplu cu un copil ceva mai in varsta decat Iustin, veniti pentru un alt tip de viza. Iar alteori l-am dat in jos pe balustrada de pe langa scari, spre marea lui satisfactie.

Problema era ca daca incercam sa-l facem sa stea, nu rezista prea mult si incepea sa urle. Asa a facut si dupa pranzul ad-hoc cu branzica si Danonino (ca borcanelul de Nestle nu i-a prea placut). La un moment dat chiar nu s-a mai oprit (semn ca obosise), incat tipul de la receptie a venit in sala si ne-a invitat politicos in camera de la intrare, pe motiv ca deranjam pe cei de la ghisee.

Pai ce sa fi facut altceva, am iesit. Nici acolo nu se prea linistea Iustin, asa ca am mers la poarta, sa-i rog pe cei de acolo sa ne dea caruciorul, in care ar fi fost posibil sa se linisteasca. Mi s-a explicat foarte calm ca nu se poate, si eu nu am insistat. Pe cand ma intorceam de la poarta, vad pe Diana ca se ridica, si-mi spune ca am fost chemati inauntru, in sala pe care o parasiseram cu cateva minute in urma.

Interviul

Stiind ca interviul este sustinut cu castigatorul Loteriei, l-am luat pe Iustin in brate si i-am dat voie Dianei sa mearga in fata, sa discute cu doamna consul. Aceasta a spus cateva cuvinte introductive in romana cu ccent american puternic, cred ca ceva chiar legat de limba engleza. Diana a raspuns ca nu se descurca, l-a luat pe Iustin si m-a lasat pe mine in fata.

Discutia a decurs destul de normal, parca nici nu eram foarte constient ca incepuse interviul. M-a intrebat despre sotia mea, ce profesie are. Ne-a dat formularele sa le semnam, pe rand, in locul in care ea a insemnat cu un X. Eu am semnat, din greseala, pe locul unde trebuia sa semneze ea (dar am sesizat acest lucru doar mai tarziu). Am mai semnat pentru Iustin, am dat Dianei sa
semneze for
mularul ei, apoi am s

%0
Aemnat iar formularul meu, in locul potrivit, nu in locul rezervat ofiterului consular (am gasit si putere sa strecor o "gluma" - "No, I am not a consular officer !". Aici a facut dansa o mica greseala, crezand ca e formularul sotiei, insa a intors formularul si a vazut ca era bine.

(La un moment dat am surprins o mica discut
ie a doamnei consul cu doamna Draghici, nu am fost in stare sa ma concentrez prea mult, pare-se ca era vorba despre motivul neacordarii vizei, iar doamna Nicole ii explica unele lucruri despre cazul nostru)

Legat de suportul financiar, m-a intrebat care este provenienta banilor din cont. I-am spus "I sold a property". I-a aparut un zambet care nu l-am putut categorisi, si am continuat spunand ca pot sa-i prezint actul de vanzare, cu traducere cu tot. A spus ca nu e cazul, insa m-a intrebat daca cu aceasta suma (aparea ceva gen 12174,08$ - rezultatul conversiei a 10000 Euro) am vandut apartamentul, si i-am spus ca nu, ci cu 440 mil. lei, "which is close"

M-a intrebat unde vom merge in SUA, si i-am spus ca la un fost coleg de liceu. M-a intrebat unde lucreaza. Eu, nestiind numele angajatorului, am spus doar ce stiam, adica "He's an IT specialist".M-a intrebat si cand l-am intalnit ultima data, si i-am spus ca acum trei ani, la intalnirea de zece ani de la absolvirea liceului, dupa care el a emigrat in SUA tot prin Loterie.

Marea problema a fost ca nu a gasit deloc hartiuta decupata de doamna Draghici, hartiuta pe care figura adresa colegului meu. Nu a gasit-o, si a notat acest lucru pe o hartie. Intr-un tarziu, a gasit-o capsata exact pe formular. Am rasuflat usurat. (Ca sa fiu drept, nu mai tin minte daca semnarea formularelor a fost prima, sau cautarea hartiei cu adresa)

Doamna consul a spus ca in principiu totul e OK, insa nu ne poate elibera vizele in acea zi, deoarece mai este necesara verificarea numelui sotiei mele din prima casatorie. Mi-a spus ca pentru aceasta sunt necesare vreo zece zile, dar s-ar putea sa tina si numai o saptamana. Si ca ei ne vor suna. Eu, avand vie in minte experienta cu Iustin in cladirea Consulatului, am intrebat:

1. Daca este necesar sa venim iar toti - Raspunsul a fost ca poate sa vina doar unul dintre noi.
2. Daca este necesar sa vina aplicantul principal (Diana, nedespartita de Iustin, i-am explicat cum sta treaba), - Raspunsul a fost ca nu, pot merge si eu dupa vize.

Mi-a dat in primire actele originale (care au ramas la ei intre timp), plus o hartie pe care o puteti vedea aici: http://paginaloteristilor.ro/for...hp?pic_id=1060 , apoi ne-am spus la revedere.

Actele returnate:

A. Originale:

1. Certificate de nastere (trei)
2. Certificatul de casatorie
3. Diploma de bacalaureat
4. Diploma de licenta

B. Originale + copii:

1. Sentinta de divort (a retinut traducerea !)
2. Extrasul de cont (si traducerea a returnat-o)

C. Acte originale, plus cele asociate, ultimele capsate impreuna:

1. Contract vanzare-cumparare, plus capsate: copia + traducerea + certificatul fiscal + traducerea certificatului fiscal (copia a zis doamna Draghici ca nu trebuie, oricum pentru ei au fost eliberate aceste certificate in original, aviz altora !)
2. Certificat de mostenitor, plus capsate: copia + traducerea + certificatul fiscal + traducerea certificatului fiscal (copia, ca mai sus, nu am dat-o)

D. Diverse:

1. Chitanta de casierie pentru 1305 $

E. Acte care nu mi-au fost cerute:

1. Notification Letter
2. Dovada de la CMJ + copie + traducere (eu nu am facut armata, deci nu am livret)
3. Copii dupa certificatele fiscale (doua)
4. Contractul de vanzare-cumparare a apartamentului + copie+ traducere, pe care le puteam folosi la justificarea banilor din cont
5. copie xerox dupa cartea de identitate a sotiei, pe care o aveam aproape, deoarece nu coincideau numele parintilor din certif de nastere cu cele din cazier, pe motiv ca aceste nume cei de la cazier le scot direct din buletin, netinand cont de certificatul de nastere (am mai discutat aceasta problema pe forum)
6. Certificat de deces al mamei Dianei si copie dupa acesta, care ar putea dovedi "adresa" ei.
7. Copie xerox color dupa cartea de identitate a sotului sotiei, de unde ar fi reiesit adresa lui, ca fiind diferita de apartamentele ale caror evaluari le-am prezentat.

F. "Acte" date inapoi de catre doamna Draghici:

1. Plicurile cu fisele medicale, impreuna cu radiografiile (doar eu si Diana am facut radiografie), si in cazul meu rezultatul radiografiei de la CMDT (sa nu ma intrebati de ce doar ale mele !).

Intoarcerea acasa

A mai durat ceva timp pana ne-am recuperat bagajele de la poarta. (Inainte de ai iesi din sala ghiseelor, am vazut cum LiziCami si familia se indreptau spre ghiseu.) Telefoanele mobile ni le-a dat inapoi pe baza bonului plasticat primit la intrare, dar am fost rugati sa nu le activam pana dupa iesirea din cladire. Ne-am conformat. Am avut o mica problema cu caruciorul, trebuia sa-l pliem, dar a venit un tip din paza (acelasi care venise inauntru cand eram eu cu Iustin prea aproape de limita admisa pe scara in sus) si ne-a deschis o usa pe care am putut scoate caruciorul nedesfacut.

Dupa ce am avut un schimb de cuvinte cu familia lui LiziCami, care ne-au spus ca au luat viza (schimb intrerupt de o persoana de paza, care ne-a spus sa mergem mai departe ca sa discutam), am recuperat grosul bagajelor de la restaurantul Burebista de vis-a-vis (tocmai cand le incarcam m-a sunat Leo, careia i-am spus pe scurt povestea interviului, incepand bineinteles cu rezultatul...), apoi am plecat spre fostul CC, la sediul IRSOP, unde Diana trebuias a duca un pachet. Am mai stat ceva acolo, ne-am mai linistit (Iustin adormise dupa cateva minute de la iesirea din Consulat), apoi am plecat spre un hotel numit Carpati, unde o camera cu doua paturi a costat 1.130.000lei. Hotelul se afla langa Palatul Telefoanelor, pe Matei Millo, insa nu-l recomand nimanui, mai ales celor cu copii mici, pentru ca:
1. Saltelele si parchetul scartaie destul de lugubru, si am avut probleme in a ma misca fara zgomot in timp ce Iustin dormea.
2. In mijlocul camerei se afla o chiuveta (de care Iustin s-a lovit), iar sub chiuveta se afla niste faianta, cam vreo 5-7 cm mai ridicata decat restul camerei, formand niste colturi destul de periculoase
3. Am fost cazati la etajul 6, iar liftul mergea doar pana la etajul 5, asa ca am urcat cu greu bagajele.
4. Noi am stat doar pana pe la ora 18,30, deci nu pana a doua zi, si nu ne-a redus din pret micul dejun inclus, de a doua zi.

Nu va mai relatez restul, pentru ca deja e vorba tot de tren, plus reintalnirea cu familia de pensionari don Oradea, care nu au obtinut viza pentru a vizita fiica maritata cu un american, plus somnul, trezirea, coborarea la ora 7 AM, taxiul, sosirea acasa si plecarea la ore la liceu, de la ora 9.

Final - asteptarea vizelor

Raman cu mana pe telefon, socotind ca luni voi suna oricum eu, sa vad daca sunt noutati.
Mai e si intrebarea: voi ce pronostic imi dati ?

Daca voi obtine viza, voi mai completa aici, insa, dupa cum bine va dati seama, aici e oricum corpul principal al interviului de viza.

Va doresc multa bafta si voua !

Virag, Oradea