Liviu, Alex & Ana-Maria - Philadelphia - 2004

[Alex4you]

In primul rand vrem sa multumim tuturor prietenilor de pe forum care ne-au sustinut si de care vom fi alaturi si in continuare. In mod special, lui Alex, care a dat viata acestui forum. Poate multi dintre noi am fi ratacit prin ceata si ne-ar fi fost imposibil sa razbatem prin toate detaliile acestui vis care se cheama LOTERIA VIZELOR.
Iar daca cineva nu crede in miracole, sa stiti ca ele intr-adevar exista.
In toamna anului 2002, am aplicat pentru prima data, iar in vara anului 2003, mai exact la 3 saptamani de la ziua mea de nastere, am gasit un plic alb mare in cutia de scrisori (era cadoul mult visat). Tarziu, am realizat ce se intamplase: castigasem la loteria vizelor.
Incercand sa aflu cat mai multe despre asta am luat internetul la puricat. Asa am dat de vechiul forum al lui Alex, pe care am incaput sa-l rasfoiesc pe nerasuflate. Incepand cu aceea zi, 27 iunie 2003, zilnic, l-am rasfoit si citeam ce se mai intampla de la zi la zi. Asa am facut si cu forumul nou.
Asteptarea devenea din ce in ce mai grea pentru noi. A urmat apoi aflarea vestii (si ce veste!!!) ca vom avea un copil. In decembrie, ne-am si casatorit. Deoarece trebuia sa trimitem formularele din plicul 1 cat mai repede inapoi, dupa casatorie a trebuit sa completam din nou formularele si sa le trimitem. Lunile treceau greu si intr-un final, la exact un an de la primirea plicului 1, am gasit si plicul 2 cu invitatie la interviu, pe 19 august 2004. Sotia facea 9 luni de sarcina exact in luna august. Eram tot timpul nelinistiti fiindca nu stiam ce avea sa se intample mai intaii, interviul sau nasterea. In urma unui telefon dat la ambasada, am decis sa mergem la interviu, la data stabilita. Pe 19 august, ne-am prezentat la ambasada, la ora 07:45, cu singura teama ca sotia deja depasise 9 luni de sarcina, fiind tocmai un eveniment nu prea lipsit de emotii. Emotii, de care nu am dus lipsa si asta cred ca se simtea vizibil. La ora 08:00, am intrat in ambasada, cei cu loteria, inaintea celor programati cu vize turistice sau de alta natura. Am urcat la etajul 1, cat mai aproape de ghiseele 5 si 6. Dintre loteristii care au fost cu noi in ziua respectiva, au fost 2 familii, o fata singura si in ca un baiat. Dintre cei de pe forum, nu era decat familia Somotecan. Cealalta familie, cu un copil de 3 luni, au fost refuzati pe motiv de "necompletare, in aplicatie, a celui de-al treilea nume al aplicantului". De fapt, in ziua aceea, am fost si noi refuzati pe motiv de semnatura. Nu puteam sa credem ca ceea ce se intampla este adevarat. Am avut ca situatie financiara 2 conturi: 4200 $ (deschis in august 2003) si 1200 $ (deschis cu 1 luna in urma), AOS de 83.000$ (multumim din suflet acelor oameni care au avut incredere in noi si carora le promitem ca nu ii vom dezamagii). Dosarele noastre erau aranjate impecabil (datorita forumului): original, copie, traducere legalizata. Nu ne asteptam ca problema noastra sa fie totusi semnatura. Semnatura mea de pe aplicatie, era o semnatura scurta iar cea din actele oficiale, lunga. Domnisoara de la ghiseu m-a atentionat de acest lucru, dupa care m-a pus sa semnez pe un biletel de mai multe ori, in care am semnat scurt (ca in aplicatie). Spunandu-mi ca daca voi plati vizele, este decizia daca mai continui sau renunt. Am spus ca voi plati vizele, stiind ca decizia totusi o va lua consulul. Am platit vizele, lasand chitanta la ghiseu, dupa care am luat loc in sala. Dupa o jumatate de ora, am fost strigati din nou la ghiseu, dar de aceasta data de catre consul, cu care am vorbit in engleza. Dansul ne-a cerut alte acte doveditoare ale semnaturii, numai din perioada aplicatiei. Din maldarul de acte pe care le aveam, nu am gasit decat o mica chitanta cu semnatura scurta, din acea perioada. Nu a fost de ajuns.
Consulul mi-a spus ca nu ne poate acorda vizele din acest motiv.
Am plecat resemnati, cu ochii in lacrimi, ca totul se naruise in cateva minute.
Cele 10 zile care au urmat pana la nasterea baietelului nostru, Alexandru, au fost pline de nesomn si neliniste, dar totul s-a schimbat incepand cu 29 august cand Dumnezeu ne-a luminat din nou. La cateva saptamani (aproape o luna de la interviu) ne-am intrebat ce sanse am mai avea daca am da un telefon la ambasada, incercand sa mai putem rezolvam ceva. Atunci, s-a intamplat o minune. Domnisoara de la telefon ne-a intrebat daca vrem sa ne reprogrameze pe data de 27 septembrie, urmand sa aducem alte dovezi ale semnaturii NUMAI din perioada aplicatiei. Cu ochii in lacrimi, de data aceasta de bucurie, am rascolit toata casa in speranta gasirii acestora. Noi, in perioada aceea, facand economii, nu prea ne-am cumparat nimic la care sa avem semnaturi. Solutia a venit de la fostul meu loc de munca, din perioada aplicatiei, la care pe langa functia de baza pe care o aveam, mai faceam uneori si pe delegatul si mai semnam tot felul de hartii. Am mers la ei si i-am rugat sa ma lase sa caut in arhiva din anul 2002, ceva care sa imi poata fi de folos. Si am gasit multe, f multe. Dar nu am luat decat vreo 7-8 facturi, chitante, etc. A trebuit sa merg sa le legalizez, nelasandu-ma sa iau originalele. Pe 27 septembrie, am mers singur la ambasada cu acestea,
iar dupa ce le-am predat, asteptand vreo 2 ore si jumatate, am fost chemat din nou la ghiseu unde domnisoara mi-a spus "V-au acceptat!" continuand sa-mi spuna ca trebuie trecut si cel mic pe pasapoarte, reprogramandu-ma pe 30 septembrie (ultima zi de acordare a vizelor DV 2004) impreuna cu sotia si copilul. Nu imi venea sa cred. Printr-o alta minune, am rezolvat cu includerea copilului pe pasaportul sotiei si analizele medicale ale micutului in numai 2 zile. Pe data de 30 septembrie, la ora 08:00, ne-am prezentat la ambasada, unde ne-au fost luate actele rapid, spunandu-ni-se: "Incercam sa rezolvam cat putem de repede". La 09:30, ieseam din ambasada, victoriosi, cu trei vize pe pasapoarte si trei mari plicuri. Simteam ca ne nascusem din nou!
Daca nu am fi avut langa noi adevarati prieteni care ne-au sustinut, sfatuit, compatimit si nu in ultimul rand, incurajat, poate ca nu ne-am fi descurcat.
Va multumim ca existati!
Asteptam sa mai creasca micutul Alex si ne vom intrepta catre Philadelphia.
Speram ca povestea noastra sa incurajeze pe multi si sa nu se dea batuti.
Succes tuturor loteristilor care urmeaza.
Aceasta este povestea ultimilor loteristi DV 2004.


Liviut & Ana-Maria si Alexandru