PESCARUSUL - Richard Bach

[Cezar]

PESCĂRUŞUL JONATHAN LIVINGSTON


de RICHARD BACH

O FABULĂ A ZBORULUI

Adevăratului pescăruş Jonathan care trăieşte �n noi toţi.

PARTEA �NT�I

Era dimineaţa şi un soare proaspăt strălucea �n aur peste clipocitul mării domoale.
La o milă de ţărm, o barcă de pescari legase prietenie cu apa, iar chemarea pentru Breakfast Flock (numele prin care autorul indică organizarea stolului �n vederea obţinerii hranei de dimineaţa) sc�nteiase �n aer p�nă c�nd apăru un stol de o mie de pescăruşi care �ncercau, zv�cnind şi zbăt�ndu-se, să obţină c�teva firmituri de hrană. �ncepea o noua zi de muncă.
De departe şi singur, străin de orice barcă şi ţărm, pescăruşul Jonathan Livingston exersa. La trei sute de picioare �nălţime el �şi cobor� picioarele palmate. �şi ridică ciocul străduindu-se să-şi menţină cu greutate aripile �ntr-un arc dureros.
Aceasta �i �ngăduia să zboare nespus de �ncet şi acum el �ncetinise p�nă ce v�ntul �i devenea doar o şoaptă �n obraz, iar oceanul stătea neclintit sub el. �şi �ngusta ochii �ntr-o �ncordare cumplită, �şi ţinea răsuflarea, �şi acorda aripile� �ncă,� �ncă puţin. Penele se zburliră, se afla �n limita de viteza şi căzu.
Pescăruşii, după cum ştim, nu ating niciodată acest prag. A se poticni �n zbor este pentru ei ruşine şi mare ocară.
Dar Pescăruşul Jonathan Livingston, fără a se ruşina, �şi �ntinse din nou aripile �n arcul acela tremurător, - mai �ncet, şi mai �ncet şi poticnindu-se din nou � nu era o pasăre ca oricare.
Cei mai mulţi pescăruşi nu căutau să �nveţe dec�t elementele de baza ale zborului-cum să ajungă de pe mal p�nă la hrană şi invers. Pentru cei mai mulţi pescăruşi nu zborul conta, ci hrana. Mai mult dec�t orice pe lume, pescăruşului Jonathan Livingston �i plăcea să zboare.
Acest fel de a g�ndi, observase şi el, nu este deloc mijlocul prin care să devină popular printre celelalte păsări. Chiar şi părinţii lui se �ngroziseră văz�nd că Jonathan �şi petrecea zile �ntregi de unul singur, făc�nd sute de planări joase, exers�nd.
Nu ştia de ce, dar c�nd zbura deasupra apei, la altitudini mai joase dec�t jumătate din �ntinderea aripilor sale, putea să stea �n aer mai mult, cu mai multa uşurinţă. Plutirile lui nu se mai �ncheiau cu obişnuita cădere �n picioare care �mproşca marea, ci cu un lung siaj orizontal, �n care atingea suprafaţa cu picioarele str�nse aerodinamic pe l�ngă corp. C�nd �şi �ncepuse glisadele ateriz�nd cu picioarele sus pe plajă străbăt�nd apoi cu pasul lungimea glisadei sale-n nisip, părinţii lui se �ngroziseră şi mai mult.
�De ce, Jon, de ce?� �l �ntrebase mama lui �De ce-ţi vine aşa greu să fii la fel cu ceilalţi din stol, Jon? De ce nu laşi pelicanii sau albatroşii să zboare aşa de jos? De ce nu măn�nci? Fiule, ai ajuns numai pene şi os.�
�Nu-mi pasă că am ajuns numai pene şi os, mami. Vreau să ştiu ce pot realiza �n văzduh şi ce nu. At�ta tot. Vreau să ştiu.�
�Ascultă Jon�, i-a spus tatăl său, nu fără bl�ndeţe, �iarna nu e prea departe, bărcile or să fie puţine, iar peştele de la suprafaţă va �nota mai la fund. Dacă tot vrei să �nveţi, �nvaţă despre hrană şi cum se obţine. Povestea asta cu zborul e bună, nu zic nu, dar nu poţi să te hrăneşti cu glisade, o ştii şi tu. Nu uita că zbori ca să te hrăneşti.�
Supus, Jonathan a �ncuviinţat. Zilele următoare a �ncercat să se comporte ca ceilalţi pescăruşi; a �ncercat �ntr-adevăr, ţip�nd şi lupt�nd cot la cot cu stolul, pe l�ngă diguri şi bărci de pescuit, plonj�nd după peşte şi p�ine. Dar nu a reuşit deloc.
Nu are nici un rost, se g�ndea el, scăp�nd intenţionat un mic hering- obţinut cu mare greutate, drept �n gura unui pescăruş bătr�n şi flăm�nd care-l fugărea. Mai bine mi-aş petrece timpul ăsta �nvăţ�nd cum să zbor. Sunt at�tea lucruri de �nvăţat.
N-a trecut mult şi pescăruşul Jonathan era din nou singur, departe, pe mare, flăm�nd, fericit, �nvăţ�nd
�l preocupa viteza şi după o săptăm�nă de exerciţiu ştia, despre viteză, mai multe lucruri dec�t cel mai rapid pescăruş �n viaţă.
La o mie de picioare, d�nd din aripi cu toata puterea, s-a angajat �ntr-un picaj vertical ameţitor, şi astfel şi-a dat seama de ce pescăruşii nu se lansează-n picaj. La numai şase secunde atinsese 70 mile pe oră, viteză la care dacă-ţi ridici aripile iţi pierzi echilibrul.
De fiecare data i se �nt�mpla aşa. Deşi era prudent, deşi se folosea de �ntreaga �ndem�nare, la viteze foarte mari �şi pierdea controlul.
Se �nălţa la o mie de picioare. La �nceput cu toată puterea drept �nainte, apoi �şi lua av�nt, d�nd din aripi, şi-şi dădea drumul vertical. Atunci, de fiecare dată, aripa st�ngă i se bloca la ridicare, el se răsucea violent spre st�nga. �şi oprea şi aripa dreaptă ca să se redreseze şi ţ�şnea ca focul dintr-o vrilă sălbatică spre dreapta.
Nu putea să se concentreze �ndeajuns c�nd �şi ridica aripile. De zece ori a �ncercat şi tot de zece ori �zbur�nd cu 70 mile pe ora �a explodat �ntr-o masă �nvolburată de pene, fără control, prăbuşindu-se �n apă.
Secretul, �şi spunea el apoi, ud leoarcă, este să-ţi ţii aripile nemişcate la viteze mari �să dai din aripi pană atingi 50 de mile şi apoi să le ţii nemişcate.
A �ncercat din nou, de la 2000 de picioare �nălţime, rostogolindu-se �n picaj, cu ciocul drept �n jos, cu aripile �ntinse şi nemişcate din clipa �n care a depăşit 50 de mile pe oră. I-a trebuit o forţă teribilă, dar a izbutit. �n zece secunde a atins peste 90 de mile pe oră. Jonathan stabilise recordul mondial pentru pescăruşii de viteză.
Dar victoria a fost de scurtă durată. �n clipa �n care a �nceput redresarea, �n clipa �n care şi-a schimbat unghiul aripilor, a căzut �n acelaşi dezechilibru cumplit, care la 90 mile pe ora l-a izbit cu puterea dinamitei. Pescăruşul Jonathan a explodat �ntre cer şi păm�nt şi s-a izbit de apa tare ca piatra.
C�nd şi-a revenit era noaptea t�rziu, iar el plutea �n lumina lunii pe suprafaţa oceanului. Aripile-i erau zgrunţuroase de plumb, dar greutatea insuccesului at�rna şi mai greu pe umerii lui. �şi dorea, vlăguit, ca această greutate să-l tragă �ncet la fund, să pună capăt la toate.
Pe c�nd se scufunda uşor, o voce seacă, stranie, se ridica din lăuntrul lui. N-am ce să fac, sunt un pescăruş. Sunt mărginit prin �nsăşi natura mea. Dacă aş fi �nvăţat at�t de multe despre zbor, aş avea �n cap diagrame, nu creier! Dacă m-aş fi născut să zbor cu viteză, aş avea aripi scurte ca şoimul şi m-aş hrăni cu şoareci �n loc de peşti.Avea dreptate tata. Trebuie să uit astea. Trebuie să mă �ntorc acasă la stol şi să fiu mulţumit cu ceea ce sunt, un biet pescăruş mărginit.
Vocea se stinse, şi Jonathan aprobă.
Noaptea locul pescăruşului e pe mal, şi din clipa aceea el jură că va fi un pescăruş normal. Aşa toata lumea va fi mulţumită.
Se desprinse cu greu de apa �ntunecată şi zbură către ţărm, mulţumit de ceea ce �nvăţase despre zborul jos care uşurează muncă.
Nu, şi-a spus. Am terminat cu ceea ce am fost, s-a terminat cu tot ceea ce am �nvătţat. Sunt un pescăruş ca oricare alt pescăruş, şi voi zbura ca un pescăruş de r�nd. S-a ridicat cu greu pană la o sută de picioare, şi a dat cu putere din aripi, grăbindu-se spre ţărm.
Hotăr�rea de a se comporta ca oricare alt pescăruş din stol �l făcea fericit. Nu va mai avea nici o legătură cu forţa care-l �ndemnase să �nveţe, nu va mai cunoaşte nici ispita, nici �nfr�ngerea. Şi era at�t de bine să nu se mai g�ndească la nimic şi să zboare prin �ntuneric, către luminile de pe plaja.
INTUNERIC! Vocea seacă scr�şni alarmată. Pescăruşii nu zboară niciodată pe �ntuneric!
Jonathan nu i-a dat ascultare. E at�t de bine, �şi spunea. Luna şi luminile care licăreau pe apă, arunc�nd mici reflexe �n noapte, iar �n jur at�ta linişte, at�ta nemişcare�
COBOARĂ! Pescăruşii nu zboară niciodată pe �ntuneric! Dacă ai fi fost născut să zbori pe �ntuneric, ai avea ochi de bufniţă! Ai avea diagrame �n loc de creier! Ai avea aripile scurte ale şoimului!
Acolo, �n noapte, la o �nălţime de 100 de picioare, pescăruşul Jonathan clipi. Dispăruseră toate, şi hotăr�rile lui, şi durerea.
Aripile scurte. Aripile scurte ale şoimului!
Iată răspunsul! Ce prost am fost! Am nevoie de nişte aripioare minuscule, trebuie să-mi �ndoi aripile şi să zbor numai cu v�rful lor! Aripi scurte!
Se �nălţă la 2000 de picioare deasupra apei �nvolburate şi, fără să se mai g�ndească la insucces sau la moarte, �şi str�nse aripile pe l�ngă corp, �şi �ntinse numai v�rfurile lor, pumnale scurte şi ascuţite, şi se lăsă �ntr-o cădere verticală.
V�ntul �i huruia monstruos �n cap, 70 de mile pe ora, 90, 100, şi mai repede, cu o zv�cnire a aripilor, abia simţită se redresă din nou, zbură ca o ghiulea cenuşie de tun sub lumina lunii. Era cuprins de fericire. 140 de mile pe oră! Iar controlul- perfect! Dacă aş plonja de la 5000 de picioare �n loc de 2000, mă �ntreb oare c�t de repede�
Jurăm�ntul de mai �nainte fusese uitat. Pierise odată cu v�ntul. Şi totuşi nu se simţea vinovat că nu se ţinuse de cuv�nt. Asemenea făgăduieli sunt pentru pescăruşii de r�nd! Dar el, care a atins măiestria, nu are nevoie de asemenea jurăminte.
La răsăritul soarelui, pescăruşul Jonathan exersa din nou. De la �nălţimea de 5000 de picioare, bărcile de pescari păreau mici puncte pe suprafaţa albastră a apei. Breakfast Flock era un nor de praf, care se rotea.
Era viu, cuprins de plăcere, m�ndru ca �şi stăp�nea frica. Atunci, fără ceremonie, �şi str�nse aripile, �ntinz�ndu-şi numai v�rfurile scurte şi ascuţite şi plonjă �n apă. După ce trecu de 4000 de picioare, atinse viteza maximă; v�ntul era un zid puternic de sunet. Nu mai putea mări viteza. Zbura drept �n sus, cu 214 mile pe oră. A �nghiţit �n gol, ştiind că dacă i s-ar desface aripile la o asemenea viteză s-ar transforma �ntr-un milion de făr�mituri de pescăruş. Dar viteza era putere, viteza era bucurie, viteza era frumuseţe pură.
�ncepu redresarea la o mie de picioare, iar v�rfurile aripilor tremurau şi vuiau �năbuşit �n v�ntul acela cumplit, barca şi mulţimea de pescăruşi se clătinau şi veneau cu iuţeală de meteori, chiar �n �nt�mpinarea lui.
Nu se putea opri, nici măcar nu ştia cum să �ntoarcă la viteza asta.
Ciocnirea �nsemna moarte fulgerătoare.
Aşa că �nchise ochii.
�n dimineaţa aceea, �ndată după răsăritul soarelui, pescăruşul Jonathan a trecut ca o săgeată prin Breakfast Folk, depăşind 212 mile pe oră, cu ochii �nchişi, �ntr-un uriaş ţipăt v�j�itor de v�nt şi pene. Norocul i-a z�mbit şi de data aceasta, nimeni nu a fost omor�t.
C�nd şi-a ridicat ciocul spre cer, �ncă mai gonea cu 160 mile pe oră. C�nd a cobor�t la 20 de mile pe oră şi a desfăcut din nou aripile, barca părea o făr�mitură pe apă, la 4000 de picioare sub el.
G�ndul l-a dus la triumf. Viteza maximă. Un pescăruş zbur�nd cu 214 mile pe oră! Era un record, cea mai mare clipă din istoria Stolului; �n acea clipă �naintea lui s-a deschis o nouă eră. Zbur�nd spre locul pustiu unde exersa, str�ng�ndu-şi aripioarele pentru picaj de la �nălţimea de 8000 de picioare, s-a hotăr�t deodată să studieze cum să se �ntoarcă.
A descoperit că o singură pană din v�rful cozii, mişc�ndu-se mai puţin de un centimetru, provoca la viteze mari o �ntoarcere corectă, dar fulgerătoare. �nainte de a �nvăţa aceasta, descoperise oricum că, dacă mişca mai multe pene la o asemenea viteza, se rostogolea ca un glonte� şi astfel Jonathan realiza primele exerciţii de acrobaţie aeriană ale unui pescăruş pe Păm�nt.
�n ziua aceea nu şi-a pierdut vremea �n conversaţii cu alţi pescăruşi, ci a zburat fără �ntrerupere p�nă după apusul soarelui. A descoperit lupingul, tonoul lent, tonoul stins, buntul pescăruşului, roata.
C�nd pescăruşul Jonathan s-a �ntors la Stol, pe plajă era noapte t�rziu. Se simţea ameţit şi grozav de obosit. Totuşi, �mbătat de plăcere, mai făcu un luping la aterizare, �nsoţit de un tonou rapid, chiar �nainte de a lua contact cu solul. C�nd vor auzi de recordul meu, se g�ndea el, vor �nnebuni de fericire. Viata are o altă semnificaţie acum! �n locul zborului nostru istovitor p�nă la bărcile de pescari şi �napoi, iată adevărata noimă a vieţii! Ne putem ridica noi �nşine din ignoranţă, putem deveni noi �nşine fiinţe ale perfecţiunii, inteligenţei şi talentului. Putem fi liberi! Putem să explorăm zborul!
�i stăteau �n faţă ani c�nt�nd şi strălucind de promisiuni.
C�nd ateriză, pescăruşii erau adunaţi �n Consiliu; parcă se adunaseră mai de mult. De fapt aşteptau.
�Pescăruş Jonathan Livingston! �n centru!� Cuvintele Bătr�nului vibrau de o ad�ncă solemnitate. �n centru �nsemna fie ocara, fie onoarea. C�nd se alegeau cei mai importanţi conducători ai pescăruşilor, aceştia erau chemaţi �n Centru pentru Onoare. Cu siguranţă, se g�ndi el, Breakfast Flock a urmărit recordul meu de azi dimineaţă! Dar eu nu am nevoie de onoruri. Nu vreau să fiu conducător. Vreau doar să le �mpărtăşesc experienţa mea, să le arat orizonturile care ni se deschid nouă, pescăruşilor. Păşi �n faţă.
�Pescăruş Jonathan Livingston�, spuse bătr�nul, � �n Centru pentru Ocară, �n văzul tuturor pescăruşilor�.
��pentru cumplita ta nesăbuinţă�, intona vocea solemnă, �pentru violarea demnităţii şi tradiţiilor pescăruşilor��
A fi chemat �n centru pentru ocară �nsemna alungarea din obşte şi exilarea pe St�ncile �ndepărtate.
���ntr-o zi, pescăruş Jonathan Livingston vei �nţelege că orice nesăbuinţă e fără rost. Viaţa este necunoscutul şi incognoscibilul; noi am fost aduşi pe lume ca să m�ncăm şi să supravieţuim c�t mai mult.�
Un pescăruş nu are dreptul să replice �n faţa consiliului, dar vocea lui Jonathan se auzi: �Nesăbuinţă? Fraţilor!� strigă el. �Oare un pescăruş care descoperă şi urmează un ţel �n viaţă este nesăbuit? Mii de ani ne-am zbătut ca să obţinem peşte; acum, raţiunea vieţii noastre e alta- să ne desăv�rşim, să explorăm, să fim liberi! Mai daţi-mi o şansă, lăsaţi-mă să vă arat ce am descoperit��
Stolul era parcă de piatră.
�Frăţia noastră a �ncetat!�au intonat pescăruşii �ntr-un singur glas şi, astup�ndu-şi solemn urechile, i-au �ntors spatele.


Pescăruşul Jonathan şi-a petrecut zilele singur, zbur�nd dincolo de St�ncile �ndepărtate. Singura lui suferinţă nu era singurătatea, ci faptul că ceilalţi pescăruşi nu vroiau să creadă �n strălucirea zborului care-i aştepta, nu vroiau să deschidă ochii şi să vadă.
�n fiecare zi se desăv�rşea mai mult. Deprinsese, de pildă, că picajul aerodinamic de mare viteză �l făcea să ajungă la peştele rar şi gustos care se găsea �n bancuri la zece picioare ad�ncime; nu mai avea nevoie de pescari şi de resturile de p�ine pentru a supravieţui. Deprinsese să doarmă �n văzduh, plutind noaptea pe v�ntul care bătea dinspre ţărm, acoperind o sută de mile de la răsăritul p�nă la apusul soarelui. Graţie aceluiaşi control interior, zbura prin p�cla deasă a mării, şi se ridica deasupra ei spre zările clare, orbitoare� �n timp ce toţi ceilalţi pescăruşi adăstau pe păm�nt, umiliţi de ceaţă şi ploaie. Deprinse să �nainteze mai mult peste uscat, călare pe v�ntul puternic, şi să se hrănească acolo cu delicate insecte.
Ceea ce visase c�ndva pentru Stol, c�ştiga acum doar pentru el; �şi desăv�rşea zborul şi nu regreta preţul pe care-l plătise. Jonathan descoperea că pescăruşii trăiesc at�t de puţin din cauza plictiselii, fricii şi m�niei, că acestea odată alungate din minte, viaţa lui era lungă şi frumoasă.
Veniră �n amurg, şi-l găsiră liniştit şi solitar pe cerul mult iubit.
Cei doi pescăruşi care-şi făcuseră apariţia erau curaţi ca lumina stelelor. Lumina pe care o răsp�ndeau �n �naltul cerului de noapte era bl�ndă şi prietenoasă. Dar mai frumos ca orice era �ndem�narea cu care zburau, băt�nd aripile la aceeaşi distanţă de el.
Fără să le spună vreun cuv�nt, Jonathan i-a supus probei sale de zbor, aceea pe care nici un pescăruş nu o trecuse vreodată. Şi-a răsucit aripile, a �ncetinit zborul p�nă la limită. Cele două păsări au �ncetinit şi ele, lin, păstr�ndu-şi simetric poziţia. Zborul �ncet nu le era străin.
Şi-a str�ns aripile, a făcut un tonou, şi s-a angajat �ntr-un picaj, la o sută nouăzeci de mile pe oră Ei au plonjat �mpreună cu el, �n formaţie perfectă.
�n sf�rşit, a trecut, din viteză, �ntr-un tonou �ncetinit, pe verticală. Z�mbind, ei s-au rostogolit odată cu el.
A revenit apoi la zborul orizontal şi, după c�teva minute de tăcere, a vorbit. �De acord, cine sunteţi voi?�
�Suntem din stolul tău, Jonathan. Suntem fraţii tăi�. Cuvintele lor sunau ferm şi liniştit. �Am venit să te luăm acasă�.
�Nu am casă, nu am stol. Sunt un proscris. Iar acum zburam peste Great Mountain West. De aici, trupul ăsta al meu se mai poate ridica doar c�teva sute de picioare.�
�Ba se poate mai mult, Jonathan. Pentru că te-ai desăv�rşit. Ai terminat o şcoală, acum e timpul să �ncepi alta.�
�n acel moment, �nţelegerea care p�lp�ise �n el toată viaţa, se aprinse. Aveau dreptate. Putea să zboare mai sus şi era vremea să se �ntoarcă acasă.
Aruncă o ultima privire cerului, minunată �ntindere argintie unde �nvăţase at�tea lucruri.
�Sunt gata�, spuse el �ntr-un sf�rşit.
Şi pescăruşul Jonathan Livingston se �nălţă, �mpreună cu cei doi pescăruşi sc�nteind ca stelele şi dispăr�nd cu toţii �n �ntunericul deplin al cerului.

PARTEA A DOUA

�Iată dar şi paradisul�, se g�ndea el şi z�mbea. Nu prea se cuvine să critici paradisul tocmai c�nd te �ndrepţi spre el.
Pe măsură ce se �nălţa de la păm�nt, pe deasupra norilor, �n formaţie str�nsă cu cei doi pescăruşi, vedea cum propriul său trup �ncepea să strălucească. E adevărat, se afla acolo acelaşi t�năr Pescăruş Jonathan, care trăise totdeauna, numai că aspectul exterior se schimbase.
Era tot un trup de pescăruş, dar care �ncepea acum să zboare mult mai bine ca �nainte. Ei, se g�ndea el, cu jumătate de efort am să zbor de două ori mai iute şi o să-mi dublez recordul celor mai bune zile ale mele de pe Păm�nt!
Penele i se făcuseră albe şi strălucitoare, iar aripile-i erau netede şi fără cusur ca nişte foi de argint şlefuit, �ncepu să le pună la �ncercare cu voluptate, puls�nd de vigoare �n aripile acelea noi.
La 250 mile pe oră, simţi că se apropie de viteza maximă pe orizontală. La 273 mile pe oră, i se păru că nu poate zbura mai repede; o uşoară dezamăgire. Deci chiar şi acest trup nou �şi avea limita lui şi, deşi zbura mult mai iute ca �nainte, exista totuşi o limită de viteză pe care cu greu ar fi putut-o depăşi. �n paradis, se g�ndea el, nu ar trebui să existe limite.
Norii se desfăcură, cei doi �nsoţitori �i strigară �Noroc la cobor�re, Jonathan� şi dispărură fără urmă.
Plutea deasupra mării, spre un ţărm crestat, rari pescăruşi aduceau peştele prins pe stănci.. Mai �ncolo spre nord, chiar la orizont, zburau alţi c�ţiva. Privelişti noi, g�nduri noi, �ntrebări noi. De ce at�t de puţini pescăruşi? Paradisul ar trebui să fie �nţesat de pescăruşi. Şi de ce oare sunt at�t de obosit dintr-o dată?! �n paradis pescăruşii n-ar trebui să se simtă obosiţi sau să doarmă niciodată.
Dar de unde ştia el toate lucrurile astea? Memoria vieţii lui de pe păm�nt �l părăsea. Păm�ntul fusese, fără �ndoială, locul unde �nvăţase at�tea lucruri, dar detaliile nu-i mai erau clare-parcă lupta pentru hrană, parcă era Proscris.
Cei c�ţiva pescăruşi de pe mal �l �nt�mpinară fără să-i adreseze nici un cuv�nt.
Simţea doar că e bine venit şi că aici e acasă. Fusese o zi mare pentru el; nu-şi mai amintea cum �ncepuse.
. Execută o �ntoarcere, pentru a ateriza pe plajă, băt�nd puţin din aripi, �n văzduh, după care cobor� lin pe nisip. Ceilalţi pescăruşi aterizau şi ei, dar fără ca vreunul din ei să mişte o pană măcar. Se legănaseră �n v�nt, cu aripile luminoase desfăcute, apoi �şi schimbaseră cumva unghiul aripilor, oprindu-le chiar �n clipa �n care atingeau păm�ntul cu picioarele. Control admirabil, dar Jonathan era prea obosit ca să mai exerseze. St�nd acolo, pe plajă, fără să schimbe vreun cuv�nt a adormit.
�n zilele următoare Jonathan a văzut că acolo avea de �nvăţat la fel de multe lucruri despre zbor ca şi �n lumea pe care o lăsase �n urmă. Cu o deosebire. Aici pescăruşii g�ndeau ca şi el. Pentru fiecare dintre ei, cel mai important lucru �n viaţă era să năzuiască să atingă desăv�rşirea �n ceea ce le plăcea cel mai mult, zborul.
Erau nişte păsări magnifice, toţi p�nă la unul, �şi petreceau fiecare zi exers�nd, test�nd metode avansate �n aeronautică.
Jonathan uitase demult lumea din care venise, locul acela unde Stolul lui trăia, străin de bucuria zborului, folosind aripile doar ca pe un mijloc de a obţine hrană. Dar din c�nd �n c�nd, fie şi numai pentru o clipă g�ndul �l purta �napoi la ei.
Şi-a amintit de ei �ntr-o dimineaţă c�nd, �mpreună cu instructorul lui de zbor, se odihnea pe plajă, după o lecţie de tonouri rapide, cu aripile stinse.
�Unde sunt ceilalţi, Sulivan?� �ntrebă el tăcut, pe deplin familiarizat acum cu telepatia care se stabilise intre aceşti pescăruşi �n loc de ţivlit şi c�r�it, �De ce nu suntem mai mulţi aici? Acolo de unde vin eu erau��
��mii şi mii de pescăruşi. Ştiu.� Sulivan dădu din cap. �Singurul răspuns pe care ţi-l pot da, Jonathan, este că pescăruşi ca tine sunt una la un milion. Cei mai mulţi dintre noi au atins acest prag foarte greu. Noi am trecut dintr-o lume �ntr-alta şi deşi aceasta nu se deosebea cu nimic de prima, uităm imediat de unde am venit, ne este indiferent �ncotro mergem. Bănuieşti prin c�te vieţi am trecut p�nă să ne dăm seama că viaţa �nseamnă mai mult dec�t hrană, luptă şi putere �n stol? O mie de vieţi, Jon, zece mii! Şi apoi, �ncă o sută de vieţi, p�nă am �nceput să ne dăm seama că există perfecţiune, şi �ncă o altă sută, p�nă ne-am dat seama că scopul nostru �n viaţă este să atingem acea desăv�rşire şi s-o dezvăluim celorlalţi. Aceeaşi lege se aplică şi acum: ne alegem lumea următoare, �n funcţie de ceea ce �nvăţăm �n această lume. Dacă nu �nveţi nimic, lumea următoare este exact ca aceasta, cu aceleaşi limite şi cu aceleaşi apăsătoare greutăţi pe care trebuie să le biruim.�
S-a �ntors apoi şi şi-a �ndreptat faţa spre v�nt. �Dar tu, Jon�, spuse el, �ai �nvăţat at�t de multe deodată �nc�t n-ai avut nevoie de o mie de vieţi ca să ajungi aici�
�n clipa următoare erau din nou �n văzduh şi exersau. Tonoul str�ns, �n formaţie era greu de realizat, pentru ca �n timpul rostogolirii, Jonathan trebuia să g�ndească cu capul �n jos, invers�nd unghiul aripilor, şi anume invers�ndu-l �n armonie perfectă cu instructorul său.
�Să �ncercăm din nou�, repeta mereu Sulivan. �Să �ncercăm din nou�. Apoi, �n sf�rşit, � Bine�. �ncepură să exerseze buclele inverse.
�ntr-o seară, pescăruşii care nu făceau zboruri de noapte stăteau pe nisip şi meditau. Jonathan �şi luă inima �n dinţi şi se apropie de Pescăruşul Staroste care, se spunea, urma să treacă cur�nd hotarele acestei lumi.
�Chiang�� �i spuse el emoţionat.
Bătr�nul pescăruş �l privi cu bunătate. �Spune, fiule�. �n loc să-l vlăguiască, bătr�neţea �l �nv�rtoşase; putea să �ntreacă �n zbor orice pescăruş şi dob�ndise o măiestrie pe care ceilalţi abia acum �ncepeau să şi-o �nsuşească.
�Chiang, lumea asta de fapt nu e paradisul, nu-i aşa?�
Bătr�nul z�mbi �n lumina lunii. �Te desăv�rşeşti mereu, Jonathan�, spuse el.
�Bine, dar ce se �nt�mplă acum? Unde mergem? Oare paradisul nu există nicăieri?�
�Nu, Jonathan, nu există. Paradisul nu este un loc sau un timp. A fi desăv�rşit- iată paradisul�. Tăcu o clipă. �Tu zbori foarte iute, nu-i aşa?�
��mi��mi place viteza�, spuse Jonathan suspin�nd, dar m�ndru că Starostele observase asta.
�Vei �ncepe să atingi paradisul, Jonathan, �n clipa �n care atingi viteza perfectă. Şi asta nu �nseamnă 1000 de mile pe oră, sau un milion, sau viteza luminii. Pentru că orice număr este o limită, iar desăv�rşirea nu are limite. Viteza perfectă, fiule, este să fii acolo.�
Fără nici o vorbă, Chiang dispăru şi apăru, �ntr-o sclipire de o secundă, la marginea apei, la 50 de picioare mai departe. Apoi dispăru din nou şi apăru, chiar �n aceeaşi fracţiune de secundă, pe umărul lui Jonathan. �E destul de plăcut, nu?�
Jonathan era uluit. Uitase să- l mai �ntrebe ceva despre paradis. �Cum reuşeşti să faci asta? Ce senzaţie �ţi dă? C�t de departe poţi merge?�
�Poţi merge oriunde �n timp şi spaţiu�, spuse Bătr�nul. �Eu am fost oriunde mi-a trecut prin minte, oric�nd�. Străbătea marea cu privirea. Ciudat. Pescăruşii care dispreţuiesc desăv�rşirea de dragul călătoriei nu ajung nicăieri, chiar aşa �ncet cum zboară ei. Cei care renunţă la călătorie de dragul desăv�rşirii ajung peste tot imediat. Nu uita, Jonathan, paradisul nu este un loc sau un timp, pentru că locul şi timpul nu au �nţeles. Paradisul este��
�Ai putea să mă �nveţi să zbor aşa?� pescăruşul Jonathan tremura la g�ndul că va �nvinge din nou necunoscutul.
�Dacă vrei, te pot �nvăţa.�
�Vreau. C�nd �ncepem?�
�Dacă vrei, putem �ncepe chiar acum.�
�Vreau să �nvăţ să zbor ca tine,� spuse Jonathan, �n timp ce ochii �i străluceau ciudat. � Spune-mi ce trebuie să fac.�
Chiang vorbea şi-l urmărea pe t�nărul pescăruş cu multă atenţie. �Ca să zbori repede ca g�ndul, adică oriunde,� spuse el, � trebuie să �ncepi prin a-ţi da seama că ai ajuns acolo��
După părerea lui Chiang, secretul consta �n a-l face pe Jonathan să nu se mai considere ferecat �ntr-un trup limitat, cu o deschidere fixă a aripilor, cu o putere de zbor care ar putea fi �nregistrată pe o diagramă. Secretul consta �n a şti că adevărata ta natură- perfectă ca un număr nescris- trăieşte oriunde simultan, �n timp şi spaţiu.
Jonathan exersa cu �ncr�ncenare, zi de zi, din zori p�nă după miezul nopţii. Şi cu tot efortul pe care-l depunea, nu progresa nici c�t negru sub unghie.
�Lasă la o parte credinţa!� �i spunea Chiang.� Ca să zbori, n-ai avut nevoie de credinţă. Ai avut nevoie să �nţelegi zborul. Acum e la fel. Hai, �ncearcă din nou��
Dar �ntr-o zi, �n timp ce stătea pe mal, cu ochii �nchişi, concentrat, Jonathan �nţelese �ntr-o clipă ceea ce-i spusese Chiang. �Da, a avut dreptate! Sunt un pescăruş desăv�rşit, fără limite!� Simţi iureşul unei imense bucurii.
�Bravo!� spuse Chiang şi glasul lui răsuna de triumf.
Jonathan deschise ochii. Se afla cu bătr�nul pe un ţărm. Copacii creşteau p�nă aproape de malul apei, iar deasupra capului străluceau doi sori �ngemănaţi.
��n sf�rşit, ai �nţeles !� �i spuse Chiang. �Dar ai nevoie de mai mult control ��
Jonathan era uluit. �Unde ne aflăm?� Cu totul nepăsător la imaginile din jur, Bătr�nul trecu peste această �ntrebare. �Suntem evident, pe o planetă cu un cer verde şi două astre �n locul soarelui.�
Jonathan scoase un strigăt ascuţit de plăcere, primul strigăt de c�nd părăsise păm�ntul. �AM REUŞIT!�
�Sigur că ai reuşit, Jon,� spuse Chiang. ��ntotdeauna reuşeşti c�nd ştii ce faci. Şi acum să revenim la control��
C�nd s-au �ntors se �ntunecase. C�nd ceilalţi pescăruşi se uitai la Jonathan, �n ochii lor aurii se citeau veneraţie şi teamă; căci �l văzuseră cum dispăruse din locul �n care părea ţintuit.
Nu i-a lăsat să-l felicite prea mult. �De-abia am venit aici! Sunt un �ncepător! Eu am de �nvăţat de la voi!�
�Mă �ndoiesc că aşa stau lucrurile�, spuse Sulivan, care stătea alături. ��n zece mii de ani nu am văzut un pescăruş mai curajos ca tine.� Stolul amuţise, iar Jonathan nu-şi găsea locul de st�njenit ce era.
�Dacă vrei, putem să �nvăţăm cum să �nvingem timpul,� spuse Chiang, �p�nă vei ajunge să zbori �n trecut şi �n viitor. Atunci vei fi �n stare să �nveţi lucrul cel mai greu şi cel mai plăcut. Vei fi �n stare să porneşti �n sus şi să cunoşti ce �nseamnă bunătatea şi dragostea.�
A trecut o lună, sau ceva ce semăna cu o lună, şi Jonathan a �nvăţat �ntr-un ritm impresionant. �ntotdeauna prindea repede, �n experienţa obişnuită, dar acum, c�nd devenise elevul favorit al Starostelui �nsuşi, �nghiţea idei noi ca un computer aerodinamic cu pene.
Dar a venit şi ziua c�nd Chiang dispăru. Vorbise liniştit cu ei, �ndemn�ndu-i să nu renunţe la �nvăţătură, la exerciţiu, la efortul de a �nţelege c�t mai mult din principiul invizibil, dar perfect al vieţii. Apoi �n timp ce vorbea, penele i se făcură treptat at�t de strălucitoare, că nici un pescăruş nu putu să- l mai privească.
�Jonathan,� acestea i-au fost ultimele cuvinte, �nu uita să te desăv�rşeşti �n iubire.�


C�nd au putut să vadă din nou, Chiang nu mai era acolo.
Zilele treceau şi Jonathan �şi dădea seama că se g�ndea tot mai des la locul de unde venise, la Păm�nt. Dacă pe vremea c�nd trăia acolo ar fi ştiut măcar o făr�mă din c�t ştia acum, viaţa ar fi avut o altă semnificaţie. Stătea pe nisip şi se �ntreba dacă exista vreun pescăruş acolo, pe Păm�nt, care �ncerca să evadeze din limitele sale, să vadă sensul zborului, dincolo de folosirea acestuia ca un simplu mijloc pentru a ciuguli o făr�mitură dintr-o barcă de pescar. Ba poate că unul dintre ei a şi fost Proscris pentru că a �ndrăznit să spună adevărul �n faţa �ntregului Stol. Şi cu c�t �şi exersa mai mult bunătatea, cu c�t �ncerca să cunoască natura iubirii, cu at�t mai mult dorea să se �ntoarcă pe Păm�nt. Pentru că, �n ciuda trecutului său singuratic, Pescăruşul Jonathan Livingston era sortit să fie dascăl. �şi manifesta iubirea, �mpărtăşind cunoştinţele lui oricărui pescăruş care dorea să cunoască adevărul.
Sulivan, care era acum �n stare să zboare cu viteza g�ndului şi care-i ajuta acum pe ceilalţi să-i pătrundă tainele, se �ndoia.
�Jon, tu ai fost Proscris odată. De ce crezi că unul dintre cei care te-au proscris atunci te-ar asculta acum? Doar �nţelegi adevărul proverbului: cu c�t zbori mai sus, cu at�t vezi mai departe. Pescăruşii de la care ai venit stau pe păm�nt c�r�ind şi lupt�ndu-se �ntre ei. Sunt la o mie de mile de paradis şi tu vrei să le araţi paradisul de acolo, de jos! Jon, ei nu-şi văd nici măcar v�rful aripilor! Stai aici. Ajută-i pe noii veniţi de aici, pe cei care sunt destul de sus să priceapă ce ai tu de spus.�
Tăcu o clipă, apoi spuse: �ce s-ar fi �nt�mplat dacă şi Chiang s-ar fi �ntors �n vechea lui lume? Unde ai fi tu astăzi?�
Ultimul argument fu hotăr�tor. Sulivan avea dreptate. Cu c�t zbori mai sus, cu at�t vezi mai departe.
Jonathan rămase să lucreze cu noii veniţi; toţi erau inteligenţi şi �nvăţau foarte repede. Dar vechiul sentiment reveni; nu putea să nu-şi spună că poate pe păm�nt era vreun pescăruş care ar fi �n stare să �nveţe. Ar fi �naintat cu mult mai repede pe calea desăv�rşirii dacă Chiang ar fi venit la el �n ziua �n care fusese Proscris.
�Sully, trebuie să mă �ntorc,� spuse el, �ntr-un t�rziu. �Elevii tăi merg bine, te pot ajuta ei �nşişi să răzbeşti cu noii veniţi.�
Sulivan suspină, dar nu se �mpotrivi. ��ţi voi duce lipsa, Jonathan.� -acestea au fost singurele lui cuvinte.
�Ruşine, Sully!� �i spuse Jonathan cu reproş, nu te mai purta prosteşte! Oare ce exersăm �n fiecare zi? Dacă prietenia noastră depinde de spaţiu şi timp, atunci �n ziua c�nd vom �nvinge �n sf�rşit spaţiul şi timpul, ne vom fi distrus şi propria noastră frăţie. Dacă �nvingem spaţiul răm�nem numai Aici. Dacă �nvingem timpul, răm�nem numai cu Acum. Şi �ntre Aici şi Acum, oare nu crezi că ne-am putea vedea din c�nd �n c�nd ?�
Pescăruşul Sullivan nu se putu �mpiedica să nu r�dă. �Pasăre nebună,� spuse el, cu bunătate. �Dacă va fi cineva �n stare să le arate celor de pe Păm�nt cum să vadă la o �nălţime de o mie de mile, acela va fi pescăruşul Jonathan Livingston.� �şi cobor� privirea. �La revedere, Jon, prietene.�
�La revedere, Sully, ne vom revedea.� Şi zic�nd aceasta, Jonathan văzu, �n g�nd, imaginea unui stol de pescăruşi din alt timp; ştia, �n urma unui exerciţiu foarte �ndelungat, că el nu era pene şi os, ci ideea desăv�rşită a libertăţii şi zborului, ne�ngrădită de nimic.

Pescăruşul Fletcher Lynd, deşi era �ncă foarte t�năr, ştia că nici o altă pasăre nu fusese mai nedrept şi mai brutal tratată de Stolul său, ca el.
�Nu-mi pasă ce spun� se g�ndea el �nverşunat, cu ochii tulburaţi, pe c�nd zbura spre st�ncile �ndepărtate. �Zborul �nseamnă mult mai mult dec�t să dai din aripi de colo acolo! Asta poate să facă şi un� ţ�nţar! Doar un tonou �n jurul Bătr�nului Pescăruş, �n glumă, şi iată-mă Proscris! Oare sunt orbi? Nu-şi dau seama? Nu-şi pot imagina ce extaz este să poţi să zbori cu adevărat?�
�Nu-mi pasă ce g�ndesc. O să le arăt eu ce �nseamnă să zbori! O să fiu pur şi simplu un proscris, dacă aşa vor ei! O să le pară rău��
O voce răsună �n văzduh şi, foarte bl�ndă, �l făcu să tresară at�t de puternic, �nc�t se clătină, �mpiedic�ndu-se �n văzduh.
�Nu fi prea aspru cu ei, Pescăruş Fletcher. Izgonindu-te, ceilalţi pescăruşi şi-au făcut rău numai lor şi, �ntr-o bună zi, vor vedea şi ei ce vezi tu acum. Iartă-i şi ajută-i să �nţeleagă.�
Chiar l�ngă aripa lui dreaptă zbura cel mai strălucitor pescăruş din lume, plutind cu uşurinţă, fără să-şi mişte vreo pană, şi asta la viteza la care el, Fletcher, putea ajunge.
Pentru o clipă, t�năra pasăre fu cuprinsă de panică.
�Ce se �nt�mplă? Am �nnebunit? Am murit? Ce-i asta?�
Joasă şi calmă, vocea �i pătrunse g�ndul, cer�nd un răspuns. �Pescăruşul Fletcher Lynd, vrei să zbori?�
� Da, VREAU SĂ ZBOR!�
�Pescăruş Fletcher Lynd, doreşti asta at�t de mult �nc�t să fii �n stare să-ţi ierţi Stolul, să te desăv�rşeşti şi, �ntr-o zi, să te �ntorci din nou la ei ca să �i ajuţi şi pe ei să se desăv�rşească?�
Nu �ncăpea minciuna �n faţa unei asemenea făpturi magnifice şi măiastre, oric�t de m�ndru şi de jignit s-ar fi simţit Pescăruşul Fletcher.
�Doresc,� spuse el.
�Atunci Fletch,� �i spuse făptura strălucitoare, şi vocea era nespus de bl�ndă, �să-ncepem cu zborul orizontal��

PARTEA A TREIA

Jonathan se rotea �ncet, peste st�ncile �ndepărtate, urmărindu-l pe Fletcher.

Acest t�năr neinstruit, era un elev aproape perfect. �n văzduh era puternic, uşor, iute, dar cu mult mai important dec�t aceasta, o dorinţă arzătoare �l �ndemna să zboare.
Iată-l acum venind, o siluetă cenuşie, neclară, ţ�şnind cu forţă dintr-un picaj, trec�nd ca un fulger pe l�ngă instructorul său, cu o sută cinci zeci de mile pe oră, se angajă brusc �ntr-un alt tonou lent de şaisprezece puncte, număr�nd cu glas tare: �� opt�nouă�zece�vezi, Jonathan, sunt �n pierdere de viteză �unsprezece�vreau să capăt siguranţă �n opriri, ca tine�doisprezece� pe dracu, nu merge de loc� treisprezece�ultimele trei puncte� fără� au!�
Pierderea de viteză fu cu at�t mai nereuşită cu c�t Fletcher era peste măsură de furios la g�ndul eşecului. Căzu pe spate, se rostogoli, se izbi �ntr-o vrilă inversă şi �şi reveni �ntr-un t�rziu, g�f�ind, la o sută de picioare mai sus de instructorul său.
��ţi pierzi vremea cu mine, Jonathan! Sunt un prost! Sunt un dobitoc! �ncerc şi �ncerc şi nu iese nimic!�
Pescăruşul Jonathan se uită �n jos la el şi dădu din cap. �N-o să-ţi iasă at�ta vreme c�t porneşti prea brusc, Fletcher, ai pierdut 40 de mile pe oră la pornire. Trebuie să porneşti mai lin, nu uita!�
Cobor� şi el la nivelul pescăruşului t�năr. �Hai să �ncercăm �mpreună, �n formaţie. Şi fii atent la pornire. O pornire uşoară, lină.�
�Fiecare dintre noi este, �n adevăr, o ideea a Marelui Pescăruş, o nesf�rşită idee de libertate� le spunea Jonathan seara, pe plajă, �şi zborul perfect este numai un pas �n exprimarea adevăratei noastre naturi. Trebuie să �nlăturăm tot ce ne poate limita. De aceea toate aceste exerciţii de zbor rapid sau lent, acrobaţia aeriană��
� dar elevii lui dormeau, extenuaţi �n urma unei zile de zbor. Le plăcea să exerseze, pentru că iubeau viteza care le dădea senzaţii tari şi le domolea foamea de �nvăţătură, care creştea cu fiecare lecţie. Dar nici unul dintre ei, nici măcar Pescăruşul Fletcher, nu ajunsese să creadă că zborul ideilor putea să fie la fel de real ca şi zborul v�ntului şi al penelor.
��ntregul vostru trup, de la o aripă la alta,� le spunea altă dată Jonathan, �nu este altceva dec�t g�ndul vostru, �ntr-o formă vizibilă. Dacă spargeţi lanţurile �n care vă este ferecat trupul�� Dar, orice le spunea el, părea o plăcută născocire, iar ei aveau nevoie de somn.
De abia peste o lună, Jonathan le-a spus că era timpul să se �ntoarcă la Stol.
�Nu suntem gata!� spuse Pescăruşul Henry Calvin. �Nu vom fi bineveniţi! Suntem Proscrişi. Doar nu putem să ne impunem cu forţa �ntr-un loc unde nimeni nu ne doreşte!�
�Suntem liberi să mergem unde vrem şi să fim ceea ce suntem,� răspunse Jonathan, ridic�ndu-se de pe nisip şi �ntorc�ndu-se spre est, către locul unde trăia stolul.
Printre �nvăţăcei se simţea oarecum neliniştea, pentru că Legea Stolului spunea că un Proscris n-are voie să se mai �ntoarcă acasă, şi de zece mii de ani această lege nu fusese niciodată �ncălcată. Legea spunea- stai; Jonathan spunea- du-te; şi el străbătuse deja o milă din drum. Dacă ei mai zăboveau mult, te pomeneşti că Jonathan va �nfrunta de unul singur Stolul duşmănos.
�Dar dacă tot nu mai facem parte din Stol, de ce să respectăm legea?� spuse Fletcher destul de sfios. �Şi apoi, dacă se iscă vreo luptă, mai bine să fim acolo cu Jonathan.�
Porniră �n zbor dinspre vest, opt pescăruşi, c�te patru aşezaţi �n romb, aripă l�ngă aripă. Ajunseră pe plaja unde se ţinea Sfatul Stolului, cu o sută treizeci şi cinci de mile pe oră, Jonathan �n frunte, Fletcher ţin�ndu-se precis �n dreapta lui, Henry Calvin jucăuş la st�nga. Apoi, �ntreaga formaţie făcu un tonou spre dreapta, perfect sincronizaţi� orizontal� invers� un orizontal, cu v�ntul care-i biciuia pe toţi.
Ţioliturile şi c�r�iturile obişnuite ale Stolului fură tăiate brusc, parcă formaţia de pescăruşi ar fi fost un cuţit uriaş, şi 800 de ochi de pescăruşi �i urmăreau fără să clipească. Unul c�te unul, cei 8 pescăruşi se av�ntară cu putere �n sus, �ntr-un luping complet, după care zburară jur �mprejur, ateriz�nd �ncet, �n picioare, pe nisip. Apoi, ca şi cum asta s-ar fi �nt�mplat �n fiecare zi, Pescăruşul Jonathan �ncepu să critice zborul.
��n primul r�nd,� spuse el, z�mbind cam str�mb, �aţi cam �nt�rziat la alcătuirea formaţiei��
Vorbele lui trecură ca un fulger prin stol. Ăştia erau Proscrişi! Şi s-au �ntors! Una ca asta� nu s-a mai �nt�mplat! Proorocirea lui Fletcher �n legătură cu o eventuală luptă se topi �n confuzia Stolului.
�O.K., ştim cu toţii că sunt Proscrişi,� spuse un pescăruş mai t�năr, dar fir-ar să fie, de unde-or fi �nvăţat să zboare at�t de bine?�
Fu nevoie de o oră �ntreagă p�nă ce porunca Bătr�nilor pătrunse �n Stol: ignoraţi-i, pescăruşul care stă de vorbă cu un Proscris va fi el �nsuşi Proscris, pescăruşul care acordă atenţie unui Proscris �ncalcă Legea Stolului.
Din acea clipă pescăruşii le �ntoarseră spatele. Dar Jonathan nu părea prea impresionat. �şi ţinu orele de zbor chiar deasupra plajei unde se �ntrunea Sfatul, şi pentru prima dată, �ncepu să-şi silească elevii să zboare c�t puteau mai bine.
�Pescăruş Martin!� striga el �n văzduh. Zici că ştii să zbori �ncet. Nu ştii nimic p�nă nu-mi dovedeşti! ZBOARĂ!�
Tăcutul Pescăruş Martin William, surprins de ieşirea instructorului, se depăşi pe sine, devenind un expert �n al zborului �ncet. �n briza abia simţită, el �şi �ndoi penele şi se ridică, fără să dea din aripi nici măcar o singură dată, de pe plajă p�nă �n nori şi �napoi.
Tot aşa Pescăruşul Charles-Roland zbura peste Great Mountain Wind, la 24 000 de picioare, şi cobor� albastru de aerul rece şi rar, uluit şi fericit, hotăr�t să zboare mai sus �n zilele următoare.
Pescăruşul Fletcher, care �ndrăgea acrobaţia aeriană ca nimeni altul, reuşi să facă un tonou lent de 16 puncte, iar a doua zi �şi dobor� propriul record cu o tumbă triplă, cu penele arunc�nd raze strălucitoare spre plaja de unde era urmărit, pe furiş, de mai multe perechi de ochi.
Clipă de clipă, Jonathan se afla alături de fiecare dintre elevii săi, demonstr�nd, �ndemn�ndu-i, d�ndu-le sfaturi. Zbura cu ei prun �ntuneric, printre nori, prin furtună din pură plăcere �n timp ce stolul de �nghesuia jalnic pe păm�nt.
După ce-şi terminau programul de zbor, elevii se odihneau pe nisip şi, cu timpul, �ncepură să dea tot mai mult ascultare celor spuse de Jonathan. Avea el tot felul de idei năstruşnice pe care ei nu le puteau �nţelege, dar mai avea şi unele idei bune pe care le �nţelegeau cu toţii.
Treptat, treptat, noaptea, �n jurul elevilor se forma un alt cerc de pescăruşi curioşi, care-i ascultau ore �n şir, pe �ntuneric, ferindu-se să vadă sau să fie văzuţi unul de celălalt, dispăr�nd �nainte de revărsatul zorilor.
La o lună după Re�ntoarcere, un prim pescăruş din Stol trecu linia şi ceru să ia şi el lecţii de zbor. Spun�nd acestea, Pescăruşul Terrence Lowell deveni, dintr-o dată, o pasăre os�ndită, un Proscris, dar �n acelaşi timp al 8-lea elev al lui Jonathan.
Noaptea următoare, din Stol se desprinse Pescăruşul Kirk Maynard care, �mpleticindu-se pe nisip, t�r�ndu-şi aripa st�ngă, se prăbuşi la picioarele lui Jonathan. �Ajută-mă� spuse el �ncet, cu o voce de muribund. �Mai mult ca orice pe lumea asta vreau să zbor��
�Hai atunci,� spuse Jonathan, �hai să ne ridicăm �mpreună, să �ncepem.�
�Dar cu vezi? Aripa� nu pot să mişc aripa.�
�Pescăruş Maynard, ai libertatea să fii tu �nsuţi, cu adevărat, aici şi acum. Nimic nu-ţi poate sta �n cale. Este Legea Marelui Pescăruş, adevărata lege.�
�Vrei să spui că pot să zbor?�
��ţi spun că eşti liber.�
Şi pur şi simplu, Pescăruşul Kirk Maynard �şi desfăcu aripile fără efort, şi se ridică �n văzduhul �ntunecat al nopţii. Strigătul lui puternic, de la 500 de picioare �nălţime, trezi Stolul: �Pot să zbor! Ascultaţi! POT SĂ ZBOR!�
La răsăritul soarelui, aproape o mie de păsări se adunaseră l�ngă elevi, privindu-l cu curiozitate pe Maynard. Acum nu se mai temeau că sunt văzuţi. Ascultau, �ncerc�nd să-l �nţeleagă pe Pescăruşul Jonathan.
El le vorbea despre lucruri foarte simple: că e drept ca un pescăruş să zboare, că libertatea este chiar natura fiinţei lor, că tot ceea ce se opune acestei libertăţi- ritual, superstiţie sau orice alt fel de obstacol- trebuie �nlăturat.
��nlăturat,� se auzi o din mulţime, �chiar dacă este Legea Stolului?�
�Singura lege adevărată este aceea care ne conduce spre libertate� spuse Jonathan, �Alta nu este.�
�Cum �ţi �nchipui că noi o să putem zbura ca tine?� se auzi o altă voce. Tu eşti ales, �nzestrat şi divin, eşti deasupra celorlalte păsări.�
�Priviţi-l pe Fletcher! Pe Charles-Roland! Pe Judy Lee! Sunt oare şi ei aleşi, �nzestraţi şi divini? Sunt la fel ca voi, la fel ca mine. Singura deosebire, dar chiar singura, este că ei au �nceput să �nţeleagă ce sunt cu adevărat, şi au �nceput să treacă la fapte.�
Elevii lui, cu excepţia lui Fletcher, se foiau �ncurcaţi. Nu-şi dădeau seama ce fel de drum străbătuseră.
Mulţimea se mărea �n fiecare zi; veneau să pună �ntrebări, să cadă �n extaz, să-i batjocorească.
�ntr-o dimineaţă, după lecţia de zbor rapid pentru avansaţi, �i spuse Fletcher lui Jonathan: ��n Stol se spune că tu, dacă nu eşti Fiul Marelui Pescăruş, eşti oricum cu o mie de ani �naintea vremii tale.�
Jonathan suspină. Iată la ce duce o �nţelegere greşită, se g�ndi el. Pentru ei, eşti ori diavol, ori Dumnezeu. �Tu ce crezi, Fletch? Suntem oare �naintea vremii noastre?�
Tăcere lungă. �Mă g�ndesc că zborul, aşa cum �l �nţelegem noi, a existat �ntotdeauna, şi a aşteptat să fie descoperit de cineva; nu are nici o legătură cu timpul. Putem să spunem că suntem �naintea comportamentului general. Zburăm altfel dec�t ceilalţi pescăruşi.�
�Cam aşa ceva,� spuse Jonathan, termin�nd cu o planare lină. ��n orice caz, mult mai bună explicaţia dec�t aceea cu vremea noastră.�
�nt�mplarea avu loc peste o săptăm�nă. Fletcher tocmai demonstra tehnica zborului rapid unui grup de elevi noi. Se redresase dintr-un picaj de la 700 de picioare �nălţime, ţin�nd ca o dungă cenuşie foarte aproape de plajă, c�nd un pui de pescăruş, la primul lui zbor, plană �n calea lui, strig�ndu-şi mama. Av�nd doar o zecime de secundă pentru a-l evita, Pescăruşul Fletcher se izbi, spre st�nga, cu o viteză de peste 200 de mile pe oră de o faleză masivă de granit.
St�nca i se păru o uriaşă piatră care ducea spre o altă lume. O explozie de teamă, de durere şi de �ntuneric, după care se trezi purtat la �nt�mplare pe un cer foarte ciudat, uit�nd, amintindu-şi, uit�nd din nou: era �nfricoşat, trist, şi, mai ales, �i părea rău, nespus de rău.
Auzi o voce, vocea pe care o auzise şi atunci c�nd l-a �nt�lnit pentru prima oară pe Jonathan Livingston.
�Fletcher, să nu uităm că noi �ncercăm să ne depăşim limitele una c�te una, cu răbdare. Programul nostru prevede zborul prin st�ncă ceva mai t�rziu, nu acum.� �Jonathan!�
�Cunoscut şi sub numele de Fiul Marelui Pescăruş� �i spuse instructorul sec.
�Ce faci aici? Faleza! Cum � eu� murit?�
�Ei, Fletcher, fii serios. G�ndeşte-te. Dacă-mi vorbeşti �nseamnă că n-ai murit, nu? Ai reuşit să faci altceva: ţi-ai modificat cam brusc nivelul de conştiinţă. Acum, alege. Poţi să răm�i aici, să �nveţi acest nivel- care, de altfel, e mult mai �nalt dec�t cel pe care l-ai părăsit,- sau te poţi �ntoarce să lucrezi cu Stolul. Ce-i drept, Bătr�nii sperau să se �nt�mple o catastrofă, dar nu credeam că o să meargă chiar aşa de uşor.�

�Sigur că vreau să mă �ntorc la Stol. De-abia am �nceput lecţiile cu noul grup de elevi!�
�Foarte bine, Fletcher. Ţine minte ceea ce spuneam, că trupul nostru nu e altceva dec�t
g�ndirea �nsăşi!��
Fletcher dădu din cap, �şi desfăcu aripile, şi deschise ochii la poalele st�ncii, �n mijlocul Stolului care se str�nsese acolo.
O larmă de ţivilituri şi c�r�ituri se st�rni din mulţime, c�nd făcu prima mişcare.
�Trăieşte! Cel care a murit trăieşte!�
�L-a atins cu v�rful aripii! L-a adus la viaţă! Fiul Marelui Pescăruş!�
�Nu! El neagă asta! Este un diavol! UN DIAVOL! A venit să distrugă Stolul!�
�n mulţime, erau patru mii de pescăruşi, �ngroziţi de ceea ce se �nt�mplase, iar strigătul �DIAVOL!� trecu prin ei ca o furtună pe ocean. Cu ochii strălucitori şi cu ciocurile ascuţite se adunară �n jurul lui ca să-l ucidă.
�Te-ai simţi mai bine dacă ai pleca, Fletcher?� �l �ntrebă Jonathan.
�Nu m-aş �mpotrivi prea mult��
�n aceeaşi clipă, se aflau la o jumătate de milă depărtare, iar ciocurile sc�nteietoare ale pescăruşilor se nimeriră �n gol.
�De ce oare,� spuse Jonathan nedumerit, �cel mai greu lucru pe lume este să convingi o pasăre că e liberă şi că, cu puţin efort, şi-o poate dovedi sieşi? De ce oare o fi at�t de greu?�
Brusca schimbare de scenă �l făcea pe Fletcher să clipească. �Ce-ai mai făcut? Cum am ajuns aici?�
�Dar tu ai vrut să pleci din mijlocul mulţimii, nu?�
�Da! Dar cum ai �?�
�Simplu, Fletcher. Prin exerciţiu.�
Spre dimineaţă, Stolul se potolise; nu �nsă şi Fletcher. �Jonathan,� �ţi aminteşti că mi-ai spus, odată demult, că cine �şi iubeşte stolul �ndeajuns se �ntoarce la el şi-l ajută să se desăv�rşească.�
�Da, sigur.�
�Nu �nţeleg cum poţi iubi un c�rd de păsări care tocmai au �ncercat să te ucidă.�
�Dar, Fletcher, nu asta iubeşti la ei! Nu iubeşti ura şi răutatea. Trebuie să te străduieşti să vezi adevăratul pescăruş, partea bună din fiecare. Trebuie să-i ajuţi şi pe ei să o vadă �n ei �nşişi. Asta �nţeleg eu prin dragoste. E grozav c�nd �nţelegi asta.�

��mi aduc aminte, de pildă, de un t�năr pescăruş aprig, pe nume Fletcher Lynd. Tocmai fusese Proscris. Era gata să-şi distrugă �ntregul Stol, �ncep�nd să-şi construiască propriul său iad cumplit pe St�ncile �ndepărtate. Şi iată-l că, astăzi, �şi construieşte propriul paradis, şi conduce �ntregul Stol �ntr-acolo.�


Fletcher se �ntoarse spre instructor, cu teamă �n ochi. �Eu să conduc? Adică cum să conduc eu? Tu eşti dascăl aici. Doar n-ai să pleci!�
�Zău? Nu crezi c-ar mai putea să mai existe şi alte stoluri şi alţi Fletcher care să aibă mai multă nevoie de un dascăl dec�t cel de faţă, care, oricum, e pe drumul cel bun către lumină?�
�Eu? Jon, eu nu sunt dec�t un pescăruş obişnuit iar tu eşti ��
� � unicul Fiu al Marelui Pescăruş, nu?� Jonathan suspină şi se uită �n larg. �Nu mai ai nevoie de mine. �n fiecare zi trebuie să descoperi c�te puţin din adevăratul, nemărginitul pescăruş Fletcher. El �ţi este dascăl. Trebuie să-l �nţelegi, trebuie să-i urmezi �nvăţătura.�


O clipă mai t�rziu, trupul lui Jonathan se clătină �n aer p�lp�ind, şi deveni transparent. �Nu le da voie să umble cu zvonuri prosteşti despre mine, să facă din mine un zeu. Ne am �nţeles, Fletch? Sunt numai un pescăruş. �mi place să z bor, nu zic nu��
�Sărmane Fletcher, să nu crezi ce-ţi spun ochii. Ei oglindesc numai piedicile. Priveşte cu g�ndul, descoperă ceea ce ştii deja şi vei vedea cum trebuie să zbori.�
P�lp�irea �ncetă. Pescăruşul Jonathan dispăruse �n văzduh.
Nu peste mult timp, Fletcher se ridică cu greu spre cer şi dădu de un grup nou de elevi, gata pentru prima lor lecţie.
�Pentru �nceput,� spuse el apăsat, �trebuie să �nţelegeţi că un pescăruş este ideea nelimitată a libertăţii, imaginea Marelui Pescăruş, iar �ntregul vostru trup de la o aripă la alta, nu este dec�t g�ndul vostru �nsuşi.�
Tinerii pescăruşi �l priveau ne�ncrezători.
�Ce să spun,� se g�ndeau ei, �oare asta e o regulă pentru un luping?�
Fletcher suspină şi o luă de la capăt. �Bun�Foarte bine,� spuse el arunc�ndu-le o privire critică. �Să �ncepem cu zborul orizontal.� Şi zic�nd aceasta, �nţelese dintr-o dată că prietenul său nu fusese cu nimic mai divin dec�t el �nsuşi.
�Fără limite, Jonathan?� se g�ndea el. �Ei atunci nu va trece multă vreme şi voi apărea ca din senin pe plaja ta ca să-ţi arat c�te ceva din tehnica zborului!�
Şi deşi �ncerca să pară �n ochii lor sever, aşa cum s-ar fi cuvenit, pescăruşul Fletcher �şi văzu dintr-o dată elevii, pentru o clipă numai, aşa cum erau ei de fapt; şi-i plăcu la nebunie ceea ce văzu. �Fără limite, Jonathan?� �şi spuse �n g�nd şi z�mbi. Pornea pe calea lui spre desăv�rşire.



-Sf�rşit-