Dintr-o joi, si noi, in tara asta mare

[mariasa]

Plecaram si noi, intr-o joi, dupa ce intr-o marti ne-am strans prietenii in brate si intr-o miercuri ne-am luat parintii si fratii la pupat pe obraji. Am plecat de acasa intr-o joi dimineata si am ajuns in aceeasi joi, de 1 iunie in tara asta mare. Cea mai lunga zi a copilului din viata noastra cand realizezi bine ca nu mai esti, in nici un caz, copil.

Zborul cu KLM, fara peripetii. Am avut locuri, fara sa cer special, la fereastra. In avionul catre Amsterdam foarte stramt si care parea subrezit, imi vibra la ureche o rama de plastic. M-a fascinat zborul mai ales cand am urcat deasupra plafonului de nori. Parea ca o mare intindere de apa acoperita cu zapada troienita ce lasa pe alocuri ochiuri de apa limpede in care vedeai niste forme de relief cand si cand. De la Amsterdam la Minneapolis, avionul imens. Locul meu la fereastra imi parea luxos de spatios, cu monitor pe care sa urmaresti filme, muzica, sau traseul avionului, cu paturica si pernuta. Pana la sfarsitul zborului locul imi parea de doua ori mai stramt decat in celalalt avion. Cand am urcat deasupra norilor, nu se vedea nimic spectaculos, doar o mare laptoasa de nori, fara forma, ca un fum orbitor. Asa ca in mare parte am tras oblonul si in diferite pozitii chircite am incercat sa dorm sau sa urmaresc un film. N-am avut satisfactie nici cu una nici cu alta. Spectaculos a fost insa cand am trecut deasupra Groenlandei. Era senin si desi eram la altitudinea de peste 11.000 de km, zapada parea la o scuipatura mai jos, alba, neatinsa, deranjata din cand in cand de vreun varf de munte mai indraznet de inalt. In avion a fost cald si pe monitoare temperatura afisata pentru afara era de -55 grade Celsius. N-am avut copii plangaciosi prin zona, asa ca zborul a decurs pe cat de confortabil se poate.

Odata aterizati incepe si aventura noastra�Cum am ajuns in aeroport, am intrebat direct pe un functionar de acolo, ca avem viza dintr-asta si la care din imensele cozi sa ne asezam? Ne-a indrumat catre un ghiseu pe care scria �New immigrants� la care nu era nimeni� Asa privilegiu�numai o data in viata asta de imigrant. Am scapat repede de acolo cu o stampila pe pasaport si protocolara urare pe care aveam s-o mai auzim de zeci de ori: �Welcome to America!�. Intreband de SSN, ne-a spus sa mergem la un birou SSA din apropierea locuintei noastre sa aplicam.

De acum� checkingul la bagaje. Ma simteam cu musca pe caciula cu o branza de burduf nedeclarata la bagaj. Speram sa nu se vada si sa scap cu basmaua curata. Am declarat in schimb sandwich-ul cu branza si sunca pe care il facusem de acasa. Din 5 genti trecute pe la raze, doua sunt trase pe dreapta: cea cu sandwich-ul si cea cu � branza de burduf. Nu stiu exact ce a ingaimat Romell despre burduf in timp ce omul cu manusi de plastic l-a desfacut si l-a mirosit, ca hopaa�da de condimentele mele: patrunjel uscat, marar, Knorr, bors magic�.nedeclarate, evident! Toate astea amestecate cu niste carti cu niste haine si alte nimicuri femeiesti. Geanta mea de 23 de kile era ca o imensa poseta in care gasesti de toate, numai ordine nu. A dedus el ca sunt ceaiuri si ne-a lasta in pace, sa ne impachetam harababura, uitand sa ne confiste branza de burduf�si uitea asa am ajuns in America cu branza de burduf care de fapt era cadou pentru Cosmin si Livia (pe care i-am cunoscut pe forum). Da� sandwich-ul cu branza si sunca nici ca l-am mai vazut!

Initial trebuia sa ne astepte cineva din partea companiei la care are contract Romell, insa din niste motive...eram singuri cuc. Trebuia sa luam masina de la Avis, o harta si sa ajungem la hotelul la care aveam facuta rezervarea. Pana am descoperit ca in aeroport era un metrou care facea mereu ca un perpetum mobile, cursa de o statie inainte si inapoi, ca asa ajungem la birourile Avis�ne-a luat 2 ore. Am primit o Toyota nouta de toata frumusetea insa cu cutie automata de n-a vazut neam de neamul nostru, desi am cerut dintr-aceea normala (pentru noi!). Ne-a mai luat ceva vreme pana sa bunghim cum se misca schimbatorul de viteze (ha, tre� sa apesi pedala de frana ca sa-l misti), apoi sa deducem care este pentru mers, care este pentru march-arrier. Romell era innebunit sa fumeze o tigara, insa nici un loc de fumat. Ne-am pitit in masina in parcarea aeroportului si a fumat rapid, dar pe ascuns cum nici de maica-sa nu se ascundea pe vremea liceului, cea mai buna tigara din viata lui. De acasa aveam scoasa descrierea drumului de la aeroport la hotel, pas cu pas, insa nu stiam un lucru esential: cand iesim din aeroport in ce directie o luam??? Stiam numarul autostrazii, insa la stanga sau la dreapta???? Ne-am descurcat dragii nostri, si ajunseram cumva la hotel cu ochii cat cepele la multitudinea de semne colorate.

Hotelul�I�ve seen better�Face parte din lantul Extended Stay America, cred ca cel mai iefitn din cate or fi pe aici: 55 usd pe zi, cu un fel de bucatarioara cu 2 cratite, 2 farfurii, 2 furculite, 3 cutite si o lingura! Dar sa nu comentam, ca nu platim noi (cel putin 2 saptamani)! Ajunsi la hotel, eram cu gandul sa dam de stire celor de acasa ca am ajuns la destinatie. Eram ametiti de oboseala, mai ales ca in noaptea plecarii am dormit numai o ora. Am vorbit cu tot felul de operatori, l-am innebunit pe cel de la receptie ca nu merge,�nu merge. Am injurat asa in barba noastra, de neputinta. Am sunat apoi niste prieteni din Chicago si am aflat ca pentru apeluri in Romania trebuie format 1140, nu 0040. Ptiu drace�. �Saru�mana mama�suntem bine, nu va faceti griji! Avem grija de noi! Da mama, nu mai plange�� Asta la mama numarul unu. Cand sa formam la mama numarul doi, in cheauneala noastra, nu mai stiu ce am apasat, ca am reusit sa sunam dupa mai multe incercari si alte injurii in barba.
Abia pun telefonul in furca ca aud niste bubuieli in usa. Romell era la baie. Io fi trebuind vreun prosop? Nici vorba! Era Politia! O matahala de politai, negru, ne intreaba daca am apelat 911�si atunci ne pica si noua fisele: ca sa primesti ton trebuie sa apesi 9, apoi 0 apoi 1140 pt Ro si apoi numarul de acasa. In incercarile noastre, am mai omis un 0 si s-a format 91140�. Am auzit eu niste voci la un moment dat, dar mi-am zis�asta nu e mama mea, si-am inchis! Si uite asa...ne-a urat si Politia �Welcome to America�, dupa ce stanjeniti i-am explicat ce s-a intamplat. E bine de stiut totusi ca sunt foarte promti.

De atunci au mai trecut ceva nopti si zile. Daca imi place sau nu America? Inca nu pot spune nimic. E foarte cald si am racit de la aerul conditionat, insa ne-am revenit repede cu niste Fervex-uri. Vineri, a doua zi, am fost sa depunem cerere pentru ssn. Am cautat in pagini aurii si am dat de un Hot line pentru probleme legate de SSN, dupa ce am vorbit cu o roboata, am ajuns si la o operatoare care in functie de zip-codul de unde locuim ne-a dat adresa celui mai apropiat birou SSA. Am gasit cu greu, dupa ce am intrebat vreo 4 oameni pe drum cum ajungem. Eram total dezorientati si hartile nu aveau atatea detalii pe cate am fi vrut (harta moca de la Avis). Dar am ajuns si acolo si am facut-o si pe asta. Apoi am facut prima noastra investitie cu adevarat utila situatiei in care ne aflam: ne-am luat un GPS. Asa ca am scapat de un pumn de bani dar si de stresul de a alege calea buna. Asa am gasit calea si spre Livia si Cosmin cu care am iesit la un gratarel pe unul din cele 10.000 de lacuri si care ne-au mai explicat una alta. Acum le luam pe rand: ieri am deschis cont de debit la banca (cu pasaport si cu certificat de nastere), cand ne vine ssn-ul deschidem si un cont de credit, saptamana viitoare vrem sa dam de DL si tre� sa ne cautam si o locuinta de inchiriat si un loc de munca pentru mine.

Dar despre toate acestea�in episoadele ce urmeaza.

Maria

[johnmihnea]

Bafta multa in continuare si mai asteptam povestirile voastrea

[ChiriacValentin]

Si eu tot cu KLM. Am stat in avion linga o cioroaica. Cum sunt eu inalt, aproape 2m, cind ma rasuceam pe scaun ii dadeam fara sa vreau niste coate cioroaicei de mai scotea cite in "au" si a rugat-o frumos pe stewardesa sa se mute dar a refuzat-o, asa ca a trebuit sa imi suporte coatele in continuare. Asta era acum aproape 3 ani.

[ChiriacValentin]

Luati-va atlase cu harti Hagstrom, sunt cele mai bune, au toate stradutele. Cam scumpe dar ce sa-i faci ?

[HoneyBunny]

Si daca nu v-ati saturat sa tot auziti Welcome to USA!

Asteptam in continuare povestirile voastre si mult mult success in noua aventura !

Cu masina am patit si eu la fel - mi-a picat fisa tarziu ca aici iti da automata cand inchiriezi si unde mai pui ca mai era si noapte si eram si singura si abia ajunsesem in San Diego pentru prima data si a doua zi aveam interviu
Da m-am descurcat ...cea mai mare problema am intampinat-o cand am oprit in parcare pentru ca nu stiam ca trebuie mutat schimbatorul in parking ca sa poti sa scoti cheia si m-am chinuit si m-am agitat vreo 20 de minute , mi-au dat si lacrimile si eram gata gata sa sun la Avis sa le spun ca nu merge masina cand mi-au cazut ochii pe schimbator si zic eu ... oare nu cumva ....

Succes la DL si la gasit apartament!

[natalie]

Super povestirea ta.Mai zi-ne ca mi-a placut.Mult succes!

[mariasa]

Ne-am gasit un apartament la cativa km (vreo 7) de locul de munca al sotului. E un apartament cu un dormitor, o camera de zi (sufrageria noastra, livingroom-ul lor), un balcon, o bucatarioara care este un fel de trecatoare prin living. A fost ciudat sa plecam de la hotel cu un porbagaj de lucruri, toate lucrurile noastre...n-am umplut nici 1% din spatiul apartamentului, care nu este neaparat foarte mare, ci hai sa spunem ca porbagajul este mic. Evident complet nemobilat, doar bucatarioara construita standard (frigider, chiuveta, aragaz si cuptor electric, dulapuri, masina de spalat vase)
Primele 5 zile am dormit pe jos, asa, in ciuda saltelei gonflabile pe care am cumparat-o si pe care Romell a gasit-o incomoda. Apoi ne-am comandat un pat, Queen Size (doar cutia si salteaua). L-am luat pe cel mai rigid, americanii au un fix cu sute de pernute, saltele si salteluta peste saltele, cat mai moi, insa noi am cumparat-o pe cea mai tare ca asa ne place, care spre fericirea noastra a fost si cea mai ieftina, insa spre dezaprobarea neexprimata a vanzatoarei care venea cu concluzii de viata de genul: there are two things in life...adica sunt doua lucruri in viata unui om la care nu trebuie sa se uite cat plateste: incaltamintea si...evident: patul ala scump cu un metru de straturi de saltelute.

Apoi a durat pana am contractat o firma de telefoane si internet, ca e musai. Apoi aproape seara de seara am umblat sa ne cumparam cele de trebuinta prin casa, atat cat poate duce portbagajul. Asa am facut concursuri care surubareste mai repede la scaune, la birou sau la un dulapior de rafturi. ...hmmm, cred ca sotul meu a fost mai rapid, pentru ca a avut surubelnita mai buna! Si uite asa avem pe ce sta la masa si la calculator. N-avem insa pe ce sta la televizor, ah...dar nu avem televizor, asa ca nu avem nici canapea (astea incap mai greu un portbagaj . Oricum mai avem de cheltuit pana sa ne umplem casuta.

Gasim pe langa noi tot felul de clisee din fimele americane. Dulapuri din podea pana in tavan din care poti urmari, neobservat, printre randurile din usa tot ce se intampla in camera (vezi filmul Blue Vellvet), laundry rooms cu masini si uscatoare de rufe care functioneaza cu sferturi de dolari (Vezi Friends), masini imense cu muzica hip-hop in care negri cu ochii pe jumate inchisi, tin ritmul cu miscari scurte dar ferme de cap (vezi alte filme). Pe alea cu piscina in curte si hamac la umbra nu le-am vazut, dar am auzit ca exista si alea, insa nu pentru noi.

Am fost si la primul meu interviu. S-a intalnit mutul cu surdul. M-am dus pentru un job part time ca asistent administrativ la o firma de bijuterii. Suna bine nu? In anunt spunea tinuta casual, asa ca mi-am luat costumasul meu de la cununie, cel aducator de noroc si fericire . Marea companie de bijuterii avea un singur angajat care era si angajator si era localizata intr-o camaruta; un corean pispirel care vorbea cu greutate mare engleza, care avea acolo si bicicleta (casual) si biroul si contabilitatea si studioul foto pentru bijuteriile pe care le vindea pe web. A remarcat ca engleza mea, destul de buna, nu are accent de american, asa ca ..nehe! Am sfarsit prin a discuta de viza de lucru si de rezident in US. El era de 10 luni in State. Eu eram la primul interviu, iar eu eram pentru el prima intervievata. Asa ca acum trimit mai departe CV-uri, ceea ce imi ia destul de mult timp pentru ca trebuie sa compun scrisoare de intentie pentru fiecare in parte. Inca nu m-a mai sunat nimeni. Astept cu optimism.

Acum mai avem trei spini: permisul de conducere, pe care n-am avum cum sa il programam decat in 12 iulie, masina pe care trebuie sa o cumparam pana in 13 iulie cand trebuie sa predam masina inchiriata. Problema este ca am impresia ca nu poti sa iti iei masina fara asigurare si asigurarea nu o poti face fara permis. Asa ca ne ramane o zi in care sa ne cumparam masina, ceea ce este imposibil. Sper sa nu mi se confirme banuiala si sa se poata altfel. Al treilea spin este job-ul meu la care va trebui sa pot ajunge cu autobuzul.

Ieri am fost pe la dealeri sa ne interesam de masini. Aici nu s-a verificat cliseul cum ca vanzatorii de masini ar fi ca hienele: cred ca suntem prea parliti pentru cati bani avem ca sa le starnim interesul. Banii nostri nu miros a multi. Am fi vrut sa luam un credit de vreo 2-3 mii de dolari sa ii adaugam la ce avem si sa ne luam ceva bunicel din prima, insa fara exasperanta: "istorie de credit" mirosi a parlit si nu iti da nimeni.

Dar va tinem la curent cu restul...vremea aici este foarte calduroasa, noaptea chiar prea calduroasa.

Pe curand,

Maria